A fost un weekend plin de sport(uri)… dar nu am avut nici un chef ieri sa imi dau cu parerea. De fapt vroiam sa scriu multe, la vremea lor… dar nu am mai facut-o… o fac aici, acum, pe (foarte) scurt.

Vroiam sa scriu despre Armstrong care, dupa 3 ani de pauza, nu doar de Turul Frantei ci de ciclism in general, s-a intors in Le Tour si a terminat al 3-lea. E mult, e putin, depinde cum privesti lucrurile. Intr-adevar, Contador l-a batut rau, i-a dat cateva minute bune (nu mai stiu exact cate), insa eu cred ca a reusit ceva extraordinar. Nu mai conteaza ca a castigat 7 tururi la rand in trecut, ci faptul ca la aproape 38 de ani a obtinul locul 3 din circa 200 de oameni in cea mai dura competitie ciclistica spune multe despre el. In ochii mei a scazut destul de mult cand s-a aflat ca a folosit substante interzise. De fapt… cand le-a folosit el nu erau inca interzise, ceea ce poate parea ok. Sunt convins ca inainte de 2000 multi bagau in ei EPO… unii au facut-o si dupa, altii au murit din cauza ei. E oarecum ca la automobilism – mecanisme si inovatii care se folosesc o perioada si apoi devin interzise. Sau raman permise. Si intre timp le adopta toti. Dar cand e vorba de corpul uman, singurele lucruri care ar trebui sa conteze sunt talentul, inzestrarea naturala, ambitia, munca, profesionalismul. Si alimentatia, desigur, dar in cadrul unor limite totusi. Oricum, eu o sa il admir mereu pentru vointa de care a dat dovada cand s-a sculat din morti si a castigat turul over and over (…) and over again.

Vroiam sa scriu despre Rossi care parca e la a 2-a tinerete la 30 de ani, intr-un sport care se incepe la 15 ani la nivel profesionist in competitii de varf. Despre cum merge anul asta si cum se joaca cu adversarii, despre cum il domina pe colegul sau, totodata si cel mai mare rival in acest an, mai ales dpdv psihic. Si despre Jeremy Burgess, acest zeu al ingineriei, care face mai usoare si chiar posibile victoriile lui “Il Dottore”. Despre cat de complex e sportul asta (si automobilismul in general) pe care multi profani il vad foarte simplist – “ce ba, tre sa ai o doaga lipsa, motoru’ cel mai tare si sa ii dai cat te tine”, capitol (complexitatea) la care vreau doar sa mentionez un detaliu aparent marunt dar care dovedeste cat de… geeky poate fi totul cand abordezi problema ca un profesionist desavarsit: JB, inginerul lui Rossi, le spunea jurnalistilor britanici ca poate sa isi dea seama dintr-o poza cu Valentino din timpul cursei in ce tur se afla acesta, cu o marja mica de eroare. Cum asa? Pai pentru ca il cunoaste foarte bine. Si pentru ca Rossi isi schimba stilul de “calarit”, tinuta pe motocicleta in abordarea virajelor, gradul de inclinare etc. in fiecare tur, in functie de necesitati (depasiri and stuff) si de uzura pneurilor si de rezerva (de pneu) pe care o pastreaza Rossi pana la final, just in case. Now, if that isn’t something mind boggling… zau ca nu stiu ce e. It’s quite fucked up even, at least a bit. The so called normal people would say “get a life!”.

Vroiam sa scriu despre FC Barcelona care a reusit sa ia in ultimul sezon tot ce se putea castiga: Campionatul, Cupa si Cupa Regelui Spaniei, Liga Campionilor si SuperCupa Europei. Despre succesele lui Guardiola care, la nici 40 de ani, si-a bifat in CV niste reusite la care altii doar viseaza. Despre acest jucator de geniu, Messi, care ma face sa ma uit cu placere la un sport pe care la noi incep sa il inteleg din ce in ce mai putin.

Ca sa raman in domeniu, vroiam sa scriu despre eternul derby: Steaua – Dinamo, care a fost un bambilici, o turca, parere pe care mi-as fi mentinut-o si daca batea Steaua, si care ma face sa imi pese din ce in ce mai putin de fotbalul romanesc in general, pana cand o sa ajung totally numb. “Noroc” cu media romaneasCA CAre nu ma lasa sa respir aproape de atatia Becali, Borci, Ianci, Coposi, Porumboi, Arpazi, Bucsari si alte specimene cu scoala cat trenul dar care sunt plini de bani, pentru ca la noi se poate.

Last but not least, despre Formula 1, care e mai plina de neprevazut ca oricand. Despre cum Kimi, acest rege neincoronat al circuitului de la Spa, si-a respectat blazonul si a castigat si ieri, ca si in 2004, 2005 si 2007. Despre cum a plecat de pe locul 6 si dupa 4 viraje era pe 2, despre cum l-a luat pe Fisichella dupa retragerea Safety Car-ului si a ramas pe prima pozitie pana la final, despre cum acesta din urma a adus primele puncte (si nu putine) pentru echipa sa, Despre Vettel care si el a mers bine si a terminat pe 3 plecand de pe 8. Despre BMW care… probabil au baut Red Bull si au scos locurile 4 si 5. Despre Barrichello care inca nu s-a prins cum sa ia un start bun. Despre Hamilton si Button care s-au luat de mana in primul tur dupa ce au iesit din cursa si s-au intors la boxe, probabil discutand despre regina. Sau despre Nicole. Despre toate cele…

Vroiam sa scriu si nu am mai facut-o. Nu mai am rabdare si nici atata timp cat mi-ar trebui. Am facut-o totusi acum. Pe scurt insa, nu cum as fi vrut de fapt. Dar tot e mai bine decat nimic.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Nu, nu e vorba de Bucuresti, desi i s-ar potrivi bine numele asta. Tocmai am terminat de jucat Mafia, asta ca sa ma incalzesc pentru examene (‘mi-as in ele). L-am terminat a 3-a oara… prima data l-am “dovedit” cand a aparut, apoi m-am mai pus o data pe el dupa cativa ani, and now. Jocul a parut mai scurt acum… pentru ca si eu m-am (re)adaptat mai usor la gameplay si am mai multa… experienta, sa zicem, cu joacele. Si pentru ca jocul se misca pe sistemul actual cam ca minesweeper-ul de bine si usor. Insa, chiar si asa scurt, jocul a ramas unul deosebit. Grafica, desi depasita (jocul are 7 ani!), e inca decenta si in(tro)duce bine gamer-ul in atmosfera de joc, ajutand la senzatia de imersie (atat cat se poate fara echipamente… speciale). Sunetul e ok, nu are ce sa fie deosebit la el, muzica e super, muzica anilor 30 (theme song at the top of the post). Feelingul, armele, masinile, orasul etc. sunt aproape de perfectiune, and, last but not least, cele mai bune plusuri (minusuri de fapt nici nu are) sunt, peste toate acestea de pana acum, gameplay-ul, care este… brici, si povestea (storyline-ul / scenariul) care este foarte buna pentru un joc, punand la respect destule filme de gen. Pe langa toata povestea si misiunile ei, jocul mai ofera si misiuni separate, “mai” deosebite, dupa terminarea jocului. Si, de ce nu, placerea de a te da cu o masina veche intr-un oras ce reproduce New York-ul anilor 30 (downscaled, evident). Probabil unul din motivele pentru care jocul este foarte reusit il reprezinta faptul ca el a fost facut pentru PC, abia mai apoi fiind portat pe console. Azi se intampla invers si, de obicei, iese un bullshit. Jocul are cateva misiuni, nu putine, destul de foarte grele, insa nu e genul care sa te enerveze prin asa ceva, ci mai degraba te determina sa tot incerci pana reusesti. Putine jocuri mai reusesc asa ceva in ziua de azi… Acum m-am mai maturizat… ma refer la faptul ca prima data cand am jucat Mafia (m-a tinut 2-3 saptamani cred), m-a prins total. Asa cum au reusit sa ma prinda si GTA (insa doar Vice City) si “Prison Break”. Sau “Comoara din insula” a lui Stevenson sau minunata poveste din “Hector Servadac”… (dar eram mic, ce stiam eu atunci…). Lucruri imaginare si imaginate care te prind insa aproape la fel de bine precum unele lucruri reale sau viata insasi, si cand se termina parca iau cu ele ceva din tine… Acum insa, dupa cum am zis, am fost mai detasat. Deja il stiam, stiam cu ce se mananca, ce ii poate “pielea” si ce senzatii imi produce. Cam cum se intampla cu toate in viata… But I still enjoyed it a lot. Such is life… simple, yet very complex (ce deep sunt). Sper doar ca Mafia 2 sa nu fie o dezamagire… mai bun decat primul mi-e greu sa cred ca va putea fi.