Ce seara magica… si ce echipa tragica…

Mon, 19 April 2010, 00:07 By: WeeGee Category: Life, Personale, Prostii, Sport

M-am trezit undeva pe la 9 si un pic, dupa putine ore de somn, cu gandul si speranta, printre altele, ca o sa am niste satisfactii din postura de privitor fidel de sport in aceasta zi de duminica plina de evenimente sportive. Dar nu prea a fost sa fie asa… Dimineata mi-am inceput-o cu o umilinta la Formula 1. Desi cursa a fost destul de spectaculoasa, am trait sa il vad pe Schumacher intr-o postura… trista, care sa confirme forma proasta pe care o are de cand a revenit si faptul ca, in general, e mult sub asteptari. Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc… despre cursa o sa imi dau cu parerea in zilele urmatoare.

Un asa zis derby s-a jucat si in seara asta. Se pare ca pe stadionul (din) Giulesti au loc, o data la cativa ani, meciuri antologice. Iar meciurile antologice se termina cu 5 – 1. Cu ceva timp in urma, victima se numea nationala Germaniei, in prezent una din cele mai bune din lume, iar eroul meciului de atunci a ajuns acum sa fie mai mult accidentat si sa faca tusa cand e apt, pentru ca nu se intelege cu antrenorul din loja. Antrenorul de pe banca, un alt Mihaitza (nu pot sa ii zic Mihai pentru ca in seara asta a fost extrem de mic), isi arata meci de meci incompetenta. Dar nici macar nu e a lui in totalitate… dispune de jucatori de mana a 7-a, labili psihic, care nu fac fata la efort sustinut sau la presiune nici macar un pic, dar au de multe ori aere de vedeta, iar echipa e, nu de putine ori, facuta si dirijata de un gibon oligofren care nici bani nu mai are, desi i se zice finantator sau patron. Ca urmare, echipa este si joaca dupa chipul si asemanarea lui – de cacat. Iar in seara asta s-a spart si bulanul avut in ultimile etape… de fapt echipa asta nu e doar tragica, cum am zis in titlu, e de-a dreptul labagica… Si meciul? Meciul a fost scurt, un fel de antrenament. Lasand la o parte declaratiile in limba de lemn din zilele anterioare si, totodata, lasand la o parte un gol din penalty, mai mult sau mai putin corect, si o intrare foarte urata a lui Rupanaru, a existat o singura echipa pe teren. Ea a rezolvat scurt meciul cu 4 goluri in 30 de minute si si-a permis sa o frece la semicald si sa mai dea (doar) un gol si in repriza a 2-a. Restul e tacere si palmares… adica istorie si statistica. Pana la urma nu ai cum sa uiti un astfel de meci, prin prisma scorului ei doar, pentru ca meciul nu va ramane cu nimic altceva in memoria colectiva, intrucat nu a reusit nici Real-ul sa ii dea 5 goluri, iar Steaua nu a mai luat 5 in campionat de vreo 10 ani cred…

In finalul zilei am totusi niste mici satisfactii – Oltchim s-a calificat in finala Ligii Campionilor la handbal feminin iar Lucian Bute si-a pastrat centura de campion la box. Insa noi nu ne prea mandrim cu asta… si cu siguranta nu le/il meritam, intrucat noi si minunatii nostri reprezentati alesi nu am facut de fapt nimic pentru ei. Handbalistele nu pot juca finala in orasul lor pentru ca nu au sala omologata… iar Bute, desi noi nu suntem in stare nici sa il transmitem la televizor, poarta steagul Romaniei pe spate dupa fiecare victorie, in timp ce pe el il lauda, aplauda, iubesc si rasplatesc o gramada de canadieni. Noi iubim fotbalul… il iubim si il meritam, asa cum e el, acesta din Romania, atat la nivel de cluburi cat si la nivel de echipa nationala. Ne meritam soarta…

Peste noi s-a asternul norul nociv, iar Steaua si intreg fotbalul romanesc sunt de mult deja, nu doar de cateva zile, ingropate sub cenusa…

PS: vinde, pleaca, windmills

Comments are closed.