Boring Movies That Aren’t Boring
Well… this being a post about movies, spoilers will follow. This was no. 1. No. 2 – I’ll be talking about movies I have watched, obviously, but the category I refer to has many more…
Asadar si prin urmare, ma refer la filme care se axeaza si au in prim plan in cea mai mare parte a lor un singur personaj, iar acesta este de regula izolat, intr-o forma sau alta (well, that’s why they are focused on one character anyway). Daca nu ai dispozitia necesara pt asa ceva, precum si daca esti fan Twilight sau Transformers, those movies are NOT for you, ~90 de minute in care vezi un singur personaj, de multe ori in situatii dramatice sau chiar tragice, pot fi prea multe daca rabdarea iti este limitata si inteligenta emotionala greu de patruns 
(in cazul in care ea exista…). Insa, mie unul, aceste filme imi plac intrucat sunt… reale. Si adevarate. Scot la suprafata instinctul de supravietuire, de conservare, specific oricarui animal si, ca si in viata, nu in toate filmele de acest gen protagonistul ajunge sa mai fiinteze la final. This kind of movie can make or break an actor. In plus, nu mai am varsta sa ma uit la filme… fantastice, decat poate daca sunt foarte bine “construite”, gandite, scrise si interpretate si cu un usor si minim iz de plauzibil sau cu un ending twist which makes up for the imposibile things that happened in the movie (stuff like The Prestige or Sixth Sense)… iar filmele cu o poveste cat se poate de reala (fara a se intelege aici ca sunt bazate pe un fapt real), au ajuns sa fie de multe ori banale, repetitive si pline de clisee. Anyway, here is my view on a few of these movies, which I’ve watched relatively recently.
Cast Away – vazut cu mult timp in urma de fapt, dar intra in aceasta categorie – Tom Hanks at his best… filmul a devenit deja un clasic (cred…), iar pe langa povestea despre supravietuire si, mai mult, intoarcere la civilizatie, la normalitate, descrie si o frumoasa dar trista poveste de dragoste (ain’t love usually like that?…).
Trailer here.
The Way Back – In regia lui Peter Weir (Dead Poets Society, The Truman Show, Master and Commander: The Far Side of the World), filmul ii aduce in prim plan pe Colin Farrell, Ed Harris si Jim Sturgess dar in el si-au gasit loc si compatriotii Dragos Bucur si Alexandru Potocean, insa iese un pic din tipar intrucat nu se bazeaza pe un singur personaj, ci pe mai multe, dar tot izolate si luptandu-se sa supravietuiasca. Filmul, bazat pe o poveste care se vrea reala dar care nu prea a confirmat, prezinta “aventurile” unor oameni care scapa din Gulag undeva in iarna lui 1940 si, dupa ce infrunta cam un an si jumatate gerul Siberiei, canicula desertului Gobi, paduri nesfarsite, Tibetul si muntii Himalaya, foamete, sete, animale salbatice, boli, moartea unora dintre tovarasii de drum si peste 6000 de km de mers pe jos, ajung (o parte din ei) in India (Britanica) in 1941, with broken bodies but still unbroken spirits. Dupa parerea mea era ok daca filmul se termina aici, insa, la final, unul din personaje – liderul grupului – se reintalneste cu sotia sa de care a fost separat cand a fost trimis in Gulag, dupa 50 de ani (!!!), odata cu caderea Cortinei de Fier. Compared to the love story from “Cast Away”, this one is quite lame.
Trailer here.
Buried – De departe cel mai dramatic scenariu dintre cele prezentate in postul asta, daca ar fi sa il transpunem in realitate. Chiar daca filmul nu se bazeaza pe un fapt real (like… documentat, intrucat sunt convins ca asemenea lucruri s-au intamplat, daca nu in Irak, atunci cu siguranta intr-o situatie care nu are legatura cu acel razboi), ipostaza e una inspaimantatoare. Filmul il aduce in prim plan pe Ryan Reynolds si doar pe el, 100% din film fiind doar cu el (si nici nu se vede prea mult), toate celelalte personaje aparand doar cu vocea. Personajul Paul, sofer de camion NEmilitar in Irak, se trezeste intr-un sicriu/cutie, ingropat, doar cu o bricheta si un telefon la indemana, acesta din urma menit a fi folosit pentru rascumparare. Dupa ce trece oarecum peste momentul de panica al realizarii situatiei in care se afla si incearca, fara succes, sa deschida capacul (desi e ingropat relativ aproape de suprafata), el se apuca, dupa ce descoase itele unui meniu in araba, sa sune in stanga si in dreapta, intru cautarea salvarii. Filmul sufera un pic, dupa parerea mea, dpdv… temporal, si anume se pare ca oxigenul e mai mult decat suficient pentru ~90 de minute insa bateria de la telefon se descarca tot in acest timp… weird. Anyway, in situatii limita se vad si prietenii sau ajutoarele, iar Paul nu prea reuseste sa faca ceva concret cu telefonul. Ba da peste oameni care nu vor sa-l ajute, sau nu il cred, ba peste unii care nu pot… sau peste cei care zic ca pot si ar trebui sa o faca (oficiali ai statului), dar care in final se dovedeste ca l-au mintit. Pe langa… reusita de a incendia o mica parte din cutie si intalnirea (ramasa fara urmari) cu un sarpe, el trebuie sa faca fata si bombardamentelor din zona in care se afla, care il scutura bine si ii distrug incet incet “inchisoarea”. Finalul este insa mai tragic decat tot restul filmului – in convorbire cu un oficial care se afla pe urmele lui pentru a-l salva, dar cu din ce in ce mai putin aer si spatiu din cauza nisipului care ii umple incet dar sigur cutia, Paul e cuprins de speranta salvarii in ultimul moment, insa aceasta se naruie cand cel de la telefon ii spune ca de fapt au gasit un alt nefericit, ingropat ca si el. All in all, atat ca poate cineva sa isi pastreze mintile cat de cat intregi intr-o asemenea situatie, filmul este unul reusit iar interpretarea lui RR este pe masura.
Trailer here.
127 Hours – preferatul meu in aceasta scurta lista – filmul descrie nefericita intamplare a lui Aron Ralston, un “muntoman” american care pleaca intr-o zi sa “cucereasca” un canion din Utah si ramane captiv in el din cauza unui bolovan, timp de 5 zile. Povestea e foarte bine pusa in pelicula de regizorul Danny Boyle (Slumdog Millionaire, 28 Days Later…, The Beach, Trainspotting) care, prin diverse tehnici si efecte, reuseste sa aduca un plus de dinamism, dramatism si interes filmului, iar James Franco arata ca are potential si face un rol de zile mari (si isi spala pacatele avute dupa roluri enervante ca cele din Spider-Man-uri). Povestea a luat nastere atunci cand Aron Ralston, un om cu care intamplator impart ziua de nastere, mai putin vreo 7 ani (de acasa?), a reusit sa se elibereze, intr-un mod… aparte, din capcana in care cazuse, intinsa de mama natura. Comparativ cu celelalte filme, situatia lui e cea mai usoara poate, fara a fi insa in vreun fel usoara in sine – Aron e captiv si izolat dar se afla relativ aproape de civilizatie, spre deosebire de cazurile din Cast Away sau The Way Back, traieste intr-o epoca a civilizatiei, dezvoltarii si tehnologiei (unlike those in The Way Back) si nu are dusmani naturali care ii vor raul (unlike the characters in The Way Back or Buried), in afara de natura insasi. Ce face filmul asta “mai special” decat celelalte e tocmai faptul ca in el personajul are de ales… sau are de ales mai mult decat personajele din celelalte filme, insa alegerea in sine pare cea mai dificila. Desigur, si in The Way Back alegerea pare simpla – fugim din Gulag si poate scapam sau stam aici si murim? Doar ca acest “scapam” e un big IF, atunci cand mergi in nestire un an si jumatate, numai speranta nu mai ai ca ceva bun se mai poate intampla… asta lasand la o parte cat de putin plauzibil e sa reusesti sa supravietuiesti in acele conditii atata timp. In Cast Away se poate pune problema asteptarii salvarii, dar ea nu vine timp de 4 ani… apoi a construirii unei ambarcatiuni sau ceva similar, teoretic nu ceva complicat intr-o situatie de viata si de moarte, insa unde sa te duci cu ea? Oceanul e mai mare decat tot tinutul strabatut in The Way Back, si cine stie daca nu cumva vreo furtuna nu o face praf si mori inecat. Iar in Buried personajul e damnat din start asa ca orice actiune a lui e una disperata si cu foarte putine sanse de reusita. Pus in balanta, Aron Ralston are o alegere “simpla” de facut – nu e nici ingropat in mijlocul desertului, nici ratacit in pustietate sau izolat pe vreo insula, insa nici nu are unu sau 4 ani la dispozitie sa astepte. Dar el traiste in 2003, in cea mai cea tara, iar familia si autoritatile il cauta. Trebuie doar sa iasa un pic la liman. Asa ca intre a muri de sete, foame, oboseala, disperare, deznadejde, infectie, cangrena (si altele) si a trai cu corpul si foarte probabil si mintea amputate, el alege varianta a 2-a. Desigur, in atare situatie probabil toata lumea zice ca ar face asa ceva, instinctiv cel putin asa ar fi normal, iar acest lucru se vede si in natura la alte specii – soparlele care isi “pierd” coada in caz de pericol sau ursii care isi rod propria laba cand sunt prinsi in capcane – insa oare chiar asa stau lucrurile? How much of YOU would you still be if you weren’t whole anymore? Is “life at any cost” the answer?
“I’ll clue you in on a secret: death is not the worst thing that could happen to you. I know we think that; we are the first society ever to think that. It’s not worse than dishonor; it’s not worse than losing your freedom; its not worse than losing a sense of personal responsibility.”. In cadrul unui speech tinul ulterior, Ralston a spus “I did not lose my hand, but gained my life back”. I really hope he feels that way and it wasn’t just a way to make himself feel better and also be that public figure motivational speaker that he is nowadays…
Trailer here.
Urmatorul pe lista este Moon, cu Sam Rockwell.
