Alex Roman e un baiat care face… well, arta (in special) pe calculator, si o face bine. Nu mai auzisem de el pana acum si m-am mirat ca exista unul “de-al nostru” care se se ocupe de asa ceva la un nivel inalt. Alex Roman e insa un pseudonim. Jorge Seva s-a nascut in Alicante in 1979, iar pseudonimul sau vine de la un frate mai mic si de la numele de familie al bunicii, ceea ce ma face sa cred ca cineva din mosi stramosii lui a fost roman si a fugit demult prin tarile calde… but I’m just speculating. Si tot Alex Roman (caci despre el e vorba aici, daca nu v-ati prins deja) a realizat anul trecut un filmulet CG foarte misto, care imbina intr-un mod deosebit ideile de arhitectura si cinematografie (a 3-a si a 7-a arta) si, ca sa il completez eu, pe cea de muzica, intrucat coloana sonora este un organ vital al acestui film. Enjoy!

Mai multe detalii despre film gasiti aici, ceva portofoliu aici, precum si un interviu aici.

PS: filmuletul e maricel (12 minute si aproape 200 de mega), deci e posibil sa se incarce mai greu, dar merita! De asemenea il puteti descarca in HD.

PS2: 10x to Josh.

The way I see (or saw) it… (some) spoilers will follow…

Cum seara trecuta (@ 2 AM) nu puteam sa adorm, am zis sa ma uit la un film. Nu mai vazusem de mult un film… de muuult. About 6 weeks now or even more… Anywayz. Filmul era de multa vreme… pe lista de asteptare. Referintele bune, notele mari (desi pe IMDb mi se pare o idee overrated cu al sau 8.3) si faptul ca e facut de Aronofsky mi-au atras atentia si captat interesul inca de anul trecut, de cand aparuse. Spre deosebire de celelalte filme cunoscute (sa zic asa) ale lui Aronofsky, “The Wrestler” nu are mai nimic din nebunia si paranoia lui “Pi” sau din socantul si grotescul lui “Requiem for a Dream” si nici din emotia si drama lui “The Fountain”. Nici imbarligaturi sau schepsis precum cele trei mentionate anterior. E mult mai simplu, mai liniar, dar poate la fel de puternic si dramatic ca celelalte. “The Wrestler” are un protagonist (intrucat in “Pi” protagonistul era mai degraba ideea decat matematicianul, parerea mea), se concentreaza asupra omului. Si are mai mult decat atat – filmul asta nu putea fi jucat decat de Mickey Rourke pentru a avea impactul scontat, intrucat Rourke nu il joaca doar pe Randy “The Ram” Robinson, ci se joaca si pe sine. Toate ingredientele unei vieti tumultoase, asa cum a avut-o si Mickey Rourke, sunt prezente in film – the booze and drugs, the sport, it’s fucked up substances and the health problems, the women, the broken family, the rock (si inca ce bunaciuni: Quiet Riot, Accept, Cinderella, Scorpions… 80’s kick ass metal stuff), the glory and the misery… mai putin “the glory” si mai mult suferinta si durerea.

Wrestler-ul este un animal si un actor deopotriva. Intre ei sunt prieteni, se respecta, se inteleg cum sa se bata si ce sa “joace” in timpul meciului. Dar nu se menajeaza deloc. Unde pumnii si picioarele nu sunt de ajuns, dramatismul luptei este intensificat de o lama de ras sau de sarma ghimpata. Este un animal pentru satisfacerea animalelor care il privesc. Multimea vrea sange, vrea violenta. Asa a fost si va fi mereu. Totul pentru a-si juca rolul, pentru a face tribunele si fanii sa strige si sa aplaude in picioare, sa mai vina si alta data, si pentru banii cuveniti din prestarea “muncii” lor. Este un job pana la urma. Dar unul aparte… which one wouldn’t quite fancy… Wrestler-ul este un proscris. Dar si-a facut-o cu mana lui. Cauta sa isi repare greselile fata de familie (o fata), dar greseste in continuare. Cauta dragostea, dar ea nu poate veni de la o stripper-ita. Si in final revine de unde a plecat – un animal singur, al nimanui. Care nu conteaza pentru nimeni si pentru care nimic nu mai conteaza…

Pe langa Mickey Rourke, in film mai joaca si Marisa Tomei – inca bunaciune, care se tine bine la cei 44 de ani ai sai – si palida Evan Rachel Wood, care face un rol bunicel, desi cam fad, in stilul ei caracteristic oarecum. La fel ca si in celelalte filme ale lui Aronofsky, un plus care contribuie la calitatea filmului este si soundtrack-ul, opera lui Clint Mansell (of course), insa, daca pentru “Pi” si mai ales “Requiem for a Dream” acesta a compus niste mici capodopere (here and here) si a contribuit cam la intreaga coloana sonora (daca nu chiar la toata), in “The Wrestler” acesta a compus cateva bucati mici de muzica, insa a adunat in soundtrack piese rock superbe si potrivite cu filmul. All in all it is a movie worth watching, chiar si daca nu ati mai vazut nimic de Aronofsky. Enjoy!

Plus “Something Happened On The Way To Heaven”… From “Finally…The First Farewell Tour” in Paris, here is “a classic” piece of musical art, from one of the best and most complete musicians. Enjoy!

“sooner or later in life, the things you love you lose”

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Era inevitabil, se pare… we’re mere mortals… not much else to say. Mai multe aici sau aici.

Un mic sfat – consumati articolele cu moderatie. Ca mai mereu, si aici sunt multe comentarii pline de prostie… (si, probabil, si articolele au destule ineptii prin ele) – “se pare ca Dumnezeu l-a iubit mai mult decat am facuto noi”. Lasand la o parte gramatica, sau lipsa ei (ce mai conteaza o cratima…), afirmatia asta imi aduce aminte de “if god made Bush president, how good is god?”

Dupa cum ziceam si aici, I like good piano/keyboard stuff. So I found another one – Jordan Rudess – the keyboard…ist (?!) with Dream Theater. Nu are melodiozitatea (?!) lui Einaudi sau dramatismul lui Tiersen si nici… fun(ky)…ness-ul lui Rick Wakeman, but his stuff is very heavy and really awesome! Enjoy!

Desi nu am mai cautat si nu am mai vazut de multicel niste demo-uri, mi-au placut mereu diversele realizari ale meseriasilor din demoscene. Iar “tatal lor”, dupa parerea mea, sau cel putin din ce am vazut eu, ramane grupul german Farbrausch. Ar fi oarecum multe de spus insa o sa fiu cat se poate de succint – grupul s-a remarcat la un demoparty in 2000 cu un demo interesant, frumos, poate nu cel mai tare ca aspect si… elaborare, dar care avea o abordare… altfel, si anume optimizare si eficienta. Demo-ul “The Product” are animatie, fly-by camera, grafica, 3D stuff, toate cele si, pe deasupra, o muzica/melodie superba (if you are into electronic music at least), dureaza 11 minute si, cel mai important, are 64 de kilobytes!!! Yep, you heard it right. And I finally found it on youtube (de fapt… nici nu m-am gandit sa caut…). So, here it goes:

- “the product” il puteti descarca de aici; alte demo-uri si produse de la Farbrausch gasiti aici.

- melodia din demo o putei descarca de aici; alte melodii din demourile lor gasiti aici.

- .theprodukkt, o divizie (sau asa ceva) a grupului (well… about the same dudes), au facut si un joc (3D shooter), intitulat .kkrieger; demo-ul (jocul) il gasiti aici (sau direct aici); jocul este foarte basic, si da, nu e tocmai Crysis, insa si acesta este… special – are 96 KB, which is amazing… ca o comparatie, Doom (primul) are 5.6 MB (si e si mai slab… chair daca a fost facut cu multi ani inainte…).

Acestea fiind spuse (si daca nu aveti chef de incercat link-urile de mai sus si exe-urile and stuff), enjoy the video (of the demo). Merita!

I like piano (and related instruments) music. Not so much old/classical music but modern stuff like Einaudi or Tiersen, with some violin or/and accordion in the mix. And every now and then I find some brilliant pieces of music. Behold the magnificence of Rick Wakeman… and if you think the start is good, wait to see the part at 2:37… Fuckin’ crazy!

Terrific movie and a brilliant and shocking scene… it makes little sense taken out of the movie like this (so I recommend watching the whole deal), but it’s great nevertheless.

Brilliant piece of music (a csardas in this case) on accordion by an Ukrainian kid. Enjoy!

Am ajuns sa ma uit rar la filme. Din pacate. Rar de tot… cred ca vad cam 1-2 pe luna… cel mult. Desi imi plac, mai ales daca e ceva de capul lor, dar mereu ma iau cu alte treburi sau nimicuri. Asa ca noaptea trecuta am zis “hai sa ma uit la District 9″… auzisem de bine de el, mi-l si recomandase to’arasu’ Paul si vazusem pe IMDb ca e in top 250, ba chiar pe la locul 70…ish. Nu ma iau intru totul dupa nota/scorul de acolo insa la aproape 70.000 de voturi are deja ceva relevanta. Intr-adevar, sunt filme a caror nota e cam dam’pulea, de exemplu in cazul lui Star Wars ep. 3, cand aparuse avea 2-3000 de voturi si era pe locul… 1 in top, like “I’ll be damn” and WTF?!, dar acolo era clar ca l-au votat ultrasii la greu… (si ca tot veni vorba de asta, mereu imi aduc aminte de filmuletul asta) si, in plus, era vorba de un film nou (in cazul de fata) asa ca nu prea avea de ce sa aiba fan boys sau, dimpotriva, hateri. Voi fi succint about it – filmul e bun, as zice foarte bun chiar. De mult nu am mai vazut un SF de calitate. Un mic spoiler: filmul are o abordare si o tema originala… oarecum… sau oricum, subiectul a fost exploatat, probabil, in alte filme (desi nu imi vine acum nici unul in minte) destul de putin (in felul asta) – extraterestri au esuat sau… “naufragiat” pe Terra si nu au mai putut pleca, asa ca (traiesc) au trait pe pamant (de) 20 de ani si au convietuit chiar si cu oamenii, intr-o oarecare masura, nu sunt super mega evoluati (nu ca in filmele alea in care te omoara cu gandul) insa au totusi o tehnologie mai avansata decat cea umana, arata ca niste crustacee dar de dimensiunea unui om (chiar mai mare un pic) si vorbesc intr-un limbaj de genul Elena Basescu racita in gat, adica fara vocale si cu niste sunete onomatopeice or something, insa se inteleg cu oamenii, last but not least, pot muri de la un glont de pistol… Si cam atat cu spoilerele… despre actiune, intamplari si altele, mai bine va convingeti singuri. Filmul merita cu adevarat… pentru cele zise mai sus, pentru personajul principal si pentru interpretarea actorului care-l joaca, un ilustru necunoscut pana la acest film insa cu o interpretare foarte buna, quite talented, pentru efectele speciale, pentru drama (this is not just a piu-piu pac-pac SF movie) si, nu in ultimul rand, pentru faptul ca este o productie (tineti-va bine) sudafricana. Well… ma rog, de fapt productia e neozeelandeza (cu bani americani, probabil) – nimeni altul decat Peter Jackson (LotR) – insa regia, scenariul si actorii sunt sudafricani, iar filmul este filmat in si pe langa Johannesburg. In concluzie, asadar deci si prin urmare, va spun si va recomand sa vedeti “District 9″. Aveti rabdare si treceti peste primele minute care pot parea boring (interviuri in stilul celor din documentare… de fapt, pana la un punct, filmul merge in felul asta – docu style), pentru ca apoi veti avea parte de un film cu adevarat bun (just my 2 cents) si care este, se pare, un real succes. Nu o spun eu ci o spun cifrele – filmul a costat ~30 de milioane $ (mi se pare chair putin pentru un asa film) si a avut incasari de aproape 40 de milioane doar in prima saptamana. So… I dunno about you but that’s quite good business in my book. Si daca poti sa faci, pe langa un profit consistent, si un pic de arta de calitate, atunci cu atat mai bine . So now, go and watch the movie! Enjoy!

“Simon Schubert, a talented German artist, uses paper creases and folds to create incredible works of art.”

Click on pictures to enlarge. Enjoy!

via.

Perpetuum Jazzile sings Toto’s Africa, the way they know it. Enjoy!

“Civilization is a video installation we created with artist/director Marco Brambilla for the elevators Standard Hotel in NYC. It’s comprised of over 400 video clips and it takes elevator passengers on a trip from hell to heaven as they go up or from heaven to hell as they go down. Pictures of the installation and Q&A with Brambilla and Crush is posted here glossyinc.com/civilization.html“

Quite nice. Quite very nice even. O idee si o realizare… cel putin interesante. Enjoy!

A thousand words… all mute. Pretty nice black and white flick. Enjoy!