Motorsport is dangerous… it says right there on the ticket… and it can get you killed. Vehicles can get you or others killed even on public roads… asta o stie cel mai bine Cap-in-Pom, “artistul” momentului (desi Cap-in-Cur i s-ar potrivi mai bine)…

Intrand de dimineata pe tracker-ul de unde imi iau portia zilnica sau macar saptamanala de motorsport, ma asteptam sa ma intampine, asa cum o face de o saptamana, wallpaper-ul / background-ul cu omagiul (sa zicem) adus lui Dan Wheldon. And it did… doar ca langa el a aparut si poza lui Marco Simoncelli… which struck me like a… well like a really shitty news, which it is. Campion in 2008 la clasa medie, 250cc, cel supranumic Super Sic a venit la clasa mare cu suport total de la Honda, dupa ce acestia au vazut potentialul sau, insa regulile spun ca un rookie nu are voie sa vina direct intr-o echipa de uzina, asa ca cei de la Honda l-au plasat intr-o echipa satelit insa i-au pus la dispozitie o motocicleta de uzina, which apparently they were allowed to do (te doare capul si cu regulile astea). Stilul sau foarte agresiv de pilotaj a atras de partea sa multi fani insa si multe critici din partea colegilor de breasla. Eu personal fac parte din categoria a doua – a criticilor, nu a colegilor de breasla – intrucat stiu cel putin cateva situatii in care i-a pus pe altii (mai ales) si pe el (mai putin) in pericol (inutil as zice), iar fan nu am fost deoarece sustin pe altcineva (for better and for worse). Insa am un mare respect pentru toti acesti baieti (multi dintre ei niste copii mai mari doar), indiferent daca sunt un fan sau nu al lor, iar in cazul sau stiu ca stilul si actiunile lui veneau nu din rautate sau inconstienta (ma rog, they are all a bit wackos for doing what they do), ci dintr-o pasiune fara margini pentru ceea ce fac, indiferent de excesul de zel pe care il aveau intru urmarea acestei pasiuni, and that my friends can only be appreciated. The rest of it all and how it happened can be read all over the news. Rip…

I know fatal crashes are disgusting. They are appallingly revolting and degrading even to the most degenerate mind. So I’ll probably (not sure) upload it here later on…

LE:

1. Accidentul a fost extrem de stupid si s-a petrecut la viteza relativ redusa (out of turn 11);
2. Faptul ca Marco Simoncelli incerca sa redreseze motocicleta si ca Edwards si Rossi l-au vazut totusi si au incetinit fractional ma face sa cred ca viteza era chiar mica (considering the sport), which makes it even more stupid and shitty;
3. Coliziunea cu alta motocicleta e probabil singurul mod in care mai poti sa mori in moto in ziua de azi… aici nu esti protejat de caroserie… sa cazi singur e una, chiar si la 200+ echipamentul si structurile de siguranta ale circuitului te salveaza, dar sa fii lovit de motocicleta altuia e altceva… it’s a 150 + rider kilos projectile;
4. Avand in vedere unde si cum a fost lovit, faptul ca i-a zburat casca de pe cap (verrry creepy) si ca s-a prelins inert pe pista ma face sa cred ca murise acolo si atunci… cand faci aproape o ora de CPR fara nici un rezultat, toate “hopes and prayers” si aburelile cu “critical but stable/conscious” sunt doar praf in ochi;
5. Colin Edwards, “criminalul” din intamplare, desi lovitura mortala e posibil sa fi fost a lui Rossi (dracu stie, dinamica situatiei e prea de tot) insa Edwards a fost un pic mai aproape, a suferit un umar dislocat… asta dupa ce, chiar in timpul accidentului, a dat un cap sanatos de motocicleta lui Simoncelli… probabil ca nu va reveni pentru cursa de la Valencia iar la anul va alerga, la 38 de ani, pentru o echipa fara experienta si pretentii;
6. Rossi a reusit minunea de a tine motocicleta “in picioare”, a scapat de accidentare si e numai bun sa isi continue sezonul “mirific”… acum cu un prieten si oarecum protejat mai putin;
7. Rahat se-ntampla…

Viewer discretion advised… param pam pam… Accidentul e foarte violent si se petrece atat de repede incat nu poti fi atent in acelasi timp la toate detaliile legate de cei 3 implicati… asa ca stomacurile voastre vor trebui sa reziste si digere mai multe (re)vizualizari…

Just like in roulette, the wheels will be turning…

Dupa tragedii, motociclismul poate fi si amuzant…

What to say in moments like these?… Ma uit de mic copil la motor sport si, daca ma gandesc bine, in anii ’00, astia din secolul 21 ma refer, au avut loc mai multe accidente urate si decese din cauza lor decat in anii ’90. Initial am crezut ca e doar o impresie, ca urmaresc eu mai mult motor sport in prezent decat atunci cand eram mai mic si ca asa ceva nu se poate, intrucat tot ce tine de siguranta a progresat si evoluat… but not really… statistica ma ajuta si imi confirma ca nu e asa, cel putin nu pe doua roti.

In concluzie, prea multe nu sunt de zis… Shoya Tomizawa a murit probabil in singurul mod in care mai poti sa o patesti in ziua de azi la moto – sa cazi pe pista, in mijlocul ei sau, mai precis, pe trasa optima, si sa fii lovit de cineva care te urmeaza foarte aproape, cu o viteza considerabila. Daca cel din spate avea macar 1-2 secunde de… “respiro” pentru a putea evita impactul sau daca venea (relativ) incet, asa ceva nu se mai intampla. Baietii astia, multi dintre ei doar niste copii ceva mai mari, cad de unii singuri la viteze foarte mari si nu patesc “nimic”. Isi sucesc o glezna, isi fractureaza sau rup un picior, o mana, niste dege sau o incheietura, o clavicula, un umar… isi zgarie niste piele si fac cateva vanatai serioase… dar cam atat. Desigur, nu e deloc putin lucru, but they live to see the next day. Tomizawa insa nu a avut nicio sansa… lovit fiind de cei doi urmaritori ai sai, la peste 200 km/h, a suferit leziuni craniene, toracice si abdominale care s-au dovedit fatale… Totul s-a petrecut in mai putin de o secunda si, desi a fost declarat mort la spital, dupa o ora si ceva de la accident, probabil a murit (aproape) instantaneu… Daca eram o… “gospodina” otevista sau un “gurnalist” de tabloide, as fi putut zice ca e vorba de un blestem japonez. Este al 3-lea rider nipon care moare in ultimii 7 ani (si care alearga sau a alergat intr-un campionat de mare anvergura), dupa Kato in 2003 la Suzuka si Abe in 2007, chiar daca acesta din urma a sfarsit pe un drum public (dar nu din vina lui). Si ca un… semn al ironiei si ciudateniei, Shoya avea pe combinezonul sau de cursa (si) numarul cu care a concurat Kato, numarul 74, in semn de omagiu pentru cel din urma. Este pacat de faptul ca era un pilot care promitea mult, cu o cariera lunga in fata, mai ales ca Japonia e cam saraca in rideri, buni sau de orice fel, de ceva vreme (macar stau bine la capitolul tehnica). Cu exceptia performantei lui Aoyama de anul trecut si a lui Kato in 2001, ambii la clasa medie (250cc), trebuie sa mergem 15-20-30 de ani in urma ca sa mai dam de un campion nipon, majoritatea la clasa cea mai mica si nici unul, in toata istoria, la clasa “regina”. Desigur, cel mai (mare) pacat este de pierderea vietii in sine… mai ales ca avea doar 19 ani… Shit happens…

Rest in peace, Tomisawa-san…

Maybe it’s not right to do this… maybe it’s sick or something… dar chiar si asa, cred ca se pot trage invataminte chiar si din tragedii… dar poate sunt eu prea paranoic…
Anyway, proceed with caution, the next video is not for the faint-hearted…

Or… maybe not…

La cursa de MotoGP de duminica, de pe circuitul Laguna Seca de langa Monterey (California), organizatorii au pus imnul Italiei dupa decernarea trofeelor, desi castigatorul cursei, Lorenzo, este “cat se poate de” spaniol. S-au prins repede insa si au schimbat “placa” dupa doar cateva secunde. Ca o coincidenta (sau nu), italianul Valentino Rossi s-a clasat al 3-lea… Probabil ca pentru ei Spania si Italia sunt tot una… americanii… ce sa le ceri…

Dupa ce, in urma cu 2 saptamani, la Valencia, Mark Webber a incercat sa ii calce pe urme lui Niki Lauda si sa isi infiinteze si el companie aeriana, suindu-se pe spatele masinii lui Kovalainen si decoland spectaculos, saptamana trecuta, la Barcelona, rider-ul Carmelo Morales a incercat ceva similar, de data asta pe doua roti, in cursa de Moto 2. In ultimul viraj al ultimului tur al cursei, acesta s-a apropiat foarte mult de Kenny Noyes, rider-ul din fata lui, si, venind cu viteza ceva mai mare si incercand o depasire la aspiratie pentru locul 7, i-a atins acestuia din urma roata (din) spate cu roata sa (din) fata. Cum pe doua roti aerodinamica nu are nici o treaba cu cea din Formula 1, Morales nu a decolat ci s-a rasturnat la o viteza de vreo 200 km/h, iar motocicleta l-a agatat in cadere si l-a tras dupa ea, lovindu-l ulterior in spate/cap inainte ca aceasta sa se opreasca in gardul de protectie de la marginea liniei drepte. Totul s-a petrecut foarte repede, a durat putin si se putea termina mult mai rau, insa Carmelo Morales a scapat fara urmari serioase. Accidentul l-a surprins, speriat si impresionat pana la umezirea pasaricii pe comentatorul britanic Toby Moody insa acesta, alaturi de Julian Ryder, oricum ramane un tatic in materie de comentariu tv (poate ia in plm si Miki niste lectii…). The… happening even impressed the hell out of The 13th Warrior – Mr. El Mariachi “Puss in Boots” Zorro…

“Valentino Rossi has suffered a displaced and exposed fracture of his right tibia after crashing in practice for the Italian Grand Prix in Mugello this morning. The reigning world champion crashed his Fiat Yamaha M1 at turn 13, the fast chicane at the top of the hill, and was taken immediately to the circuit Medical Centre for x-rays. Further information will be made public as soon as a more detailed examination has been completed.”

“It’s a more serious fracture than we expected. It’s a compound fracture which involves both the tibia and the fibula. I hope there are no complications. It will be at least two or three months for him to recover. It’s not the usual break of the bone, it’s very serious.”

Poor Vale… this is very sad news … I hope he gets well soon. Now I can’t see anyone able to challenge Lorenzo for the championship… More stuff here and here.

Printre atatea curse de F1 in acest an, a inceput si campionatul mondial de motociclism (viteza, that is). Marea noutate in 2010 o reprezinta clasa Moto2, venita din defuncta clasa de sfert de litru (250cc). Juniorii de la 125cc au ramas cu ale lor, insa clasa medie avea din ce in ce mai multe probleme din punct de vedere financiar, echipele facand fata cu greu competitiei. Astfel federatia a intervenit si le-a pus la dispozitie niste motoare Honda de 600cc (in 4 timpi), niste ECU-uri standardizate, cu ceva posibilitati de reglare la alimentare si aprindere intr-o marja destul de redusa si pneuri Dunlop, si acestea in doar vreo 2-3 specificatii (soft, medium, hard). Toate acestea (motor + electronica si pneuri) la fel pentru toti, lucru care poate parea un pic cam fortat, intrucat in acest campionat alergau pana acum doar motociclete prototip, fara nici o legatura cu vreun model de strada si, astfel, toate erau diferite intre ele, si insasi ideea unui astfel de campionat era tehnologia de varf si unicitatea masinariilor. Anyway… pe langa acestea, echipele au libertatea sa isi produca sau aleaga dupa cum vor, in limita regulamentului, restul componentelor. Si in acest caz, sasiurile sunt facute de cativa constructori consacrati in acest domeniul, dar necunoscuti publicului larg, precum Suter, FTR, Moriwaki, Motobi si altii. Tot la libera alegere a echipelor raman si suspensiile, carenajul si alte cele care mai compun o motocicleta. Si a iesit ceva interesant si, mai ales, (relativ) ieftin, sau macar accesibil, pentru ca asta era scopul principal. Iar rezultatele s-au vazut: la startul primei curse din Moto2 au fost 41 de rideri, cam cat aduna si cursa de 125cc, which is impressive and quite entertaining to watch.

La clasa MotoGP lucrurile stau “putin” altfel. Aici, din cauza costurilor mari, au mai ramas doar 17 rideri si doar 4 constructori si 4 motoare (Ducati, Yamaha, Honda si Suzuki), ceilalti 9 piloti (17 – 4×2) facand parte din echipe care folosesc versiuni “de client” ale motocicletelor de uzina. This really is the equivalent of Formula 1 on two wheels. Costurile unei echipe de top se ridica la cateva zeci de milioane (de coco) pe an, iar o motocicleta valoreaza (costa e impropriu spus, deoarece nu se vand) undeva pe la 2 milioane de euro, poate si mai mult. Cu asa cifre si sume, nu e de mirare ca nu sunt mai multe nume angrenate in campionat la aceasta clasa. Insa banii astia multi aduc si niste rezultate pe masura. Daca un motor de la Moto2 produce cam 130 CP din 600cc, unul de MotoGP sare de 200 de CP din 800cc, in conditiile in care aceasta din urma catareste doar 140 si ceva de kg. Unde o motocicleta de Moto2 atingea in jur de 270 km/h la sfarsitul liniei drepte, cele de MotoGP treceau de 320 km/h, iar pe un tur complet diferenta intre ele era de aproape 7 secunde. Si acestea sunt doar lucrurile “la vedere”, insa la indeplinirea lor contribuie un numar mare de factori.

And how about them races? Well… cursa clasei “regina” a avut si ea deliciul ei, ca si celelalte de altfel. Casey Stoner avea sansa sa castige a 4-a oara consecutiv cursa din Qatar si pleca din pole position. Langa el pe grila erau cei doi rideri Yamaha, in ordinea fireasca – Rossi pe 2 si Lorenzo pe 3. La start insa Stoner a plecat slab, ceea ce i se intampla rar, iar Rossi a plecat bine, ceea ce i se intampla de asemenea rar. Insa primul in virajul nr. 1 a fost nimeni altul decat Dani Pedrosa, riderul cu avantaj de la mama natura (cand vine vorba de curse) – 1.58 m si undeva un pic sub 50 de kg, insa acesta a cazut treptat in timpul cursei (nu de pe motocicleta) si a terminat in final pe 7. Pe 6 a incheiat francezul Randy de Puniet, acesta depasindu-l pe Pedrosa prin ultimile tururi. Pe 5 a terminat semidebutantul Ben Spies care si-a inceput astfel in forta primul sau sezon complet de MotoGP, fiind totodata “the best of the rest”, adica primul pilot dintre cei de la echipele de client. Pe 4 a terminat un alt american, Nicky Hayden, care s-a acomodat mai bine, se pare, cu echipa si mai ales motocicleta sa Ducati si care si-a adus aminte probabil ca odata, candva, prin 2006 a fost chiar campion mondial. Pe 3 a incheiat colegul lui Pedrosa, Andrea Dovizioso care a facut o cursa foarte buna si i-a suflat lui Hayden locul 3 pe ultimii metri. Pe 2 a terminat Jorge Lorenzo care a facut de asemenea o cursa buna, dupa ce in primul tur cazuse pana pe locul 7 sau 8 (IIRC) si care a facut o depasire aproape nebuna pentru locul 2 asupra lui Dovizioso. Primul si totodata cel dintai a fost nimeni altul decat Valentino Rossi, acesta reusind sa stea la conducerea cursei pe mai toata durata acesteia, fara sa aiba probleme reale din partea celorlalti. Il Dottore, prin castigarea cursei de debut (lucru pe care nu l-a mai reusit din 2005), a ajuns astfel la victoria cu nr. 104 din 228 de starturi, which is fuken impressive, si se indreapta incet incet spre al 10 titlu de campion mondial. Si Casey Stoner? Well… Stoner, dupa ce si-a revenit dupa startul mai putin reusit si a ajuns din nou in fruntea cursei inca de prin turul 3, a incheiat cursa in turul cu nr. 6 in pietrisul de pe marginea pistei. If only this would’ve happened for the first time… Un plus mare si pentru veteranul Loris Capirossi care, la cei 37 de ani recent impliniti, a luat startul cu numarul 300 si a inceput al 21-lea sezon competitional din cariera.

And that about covers it. Mai multe detalii despre cursa gasiti aici si aici. Avem un sezon lung, mai lung un pic decat de obicei, cu 18 curse (17 ramase) si o perioada foarte aglomerata in lunile iunie si octombrie-noiembrie (5 curse in 5 saptamani) si avem si cateva schimbari interesante – 4 curse in Spania, au ramas tot cate 2 curse in Statele Unite si in Italia (ma rog, una este in/langa San Marino) iar MP al Marii Britanii revine la Silverstone. Brace yourselves and see you next time.