Mi-a mai fost dat sa vad inca un mare campion in actiune, in viata asta – Roger Federer a devenit ieri cel mai mare jucator de tenis din istorie, in urma castigarii turneului de Grand Slam de la Wimbledon, dupa ce l-a invins in finala pe Andy Roddick (petru a 3-a oara in turneul londonez) intr-un meci ce a durat mai bine de 4 ore si care s-a incheiat cu 16-14 in setul decisiv (daaamn!). Astfel, Federer a ajuns la un total de 15 turnee de mare slem castigate, depasindu-l pe Pete Sampras, prezent si el in tribuna la finala, alaturi de alte foste glorii ale tenisului precum Nastase, McEnroe, Borg si altii. Meciul a avut de toate – schimburi lungi de mingii, lovituri superbe pe linie si/sau in lung de linie, lovituri aproape imposibile, lovituri norocoase deopotriva, challenge-uri si nemultumiri din partea unuia sau a celuilalt, un public pe masura jucatorilor, dramatism, the lot. Si multi asi. Multi asi si servicii bune. Roddick a ramas in continuare un “tunar”, mingiile trimise de el fiind adevarate proiectile care sareau binisor de 200 de km/h. Un pic chiar prea enervant la faza asta as zice – game-urile castigate de el cred ca au fost (mult) mai scurte decat cele castigate de Federer. Insa si mai enervant (mult mai, chiar) decat ghiulelele lui Roddick au fost comentariile CTP-ului, acest fin connaisseur (vorba vine) in ale tenisului si in ale filmului in acelasi timp, care a trait cu patos extrem de fecioara ready tot pop her cherry intreg meciul, si care nu de putine ori m-a dus la exasperare cu reactiile si comentariile si comparatiile lui tampite, aproape la fel de tare ca Miki Alecsandrexu in duminicile cu F1. Pe langa juniorul lui care trebuie sa se nasca, Federer mai are o bucureie (yet another one) – a redevenit numarul 1 in clasamentul ATP, dupa ce Nadal nu s-a prezentat la acest turneu si, astfel, nu a putut sa acumuleze puncte.
Mai multe detalii si poze, inclusiv cu vedete din afara tenisului, aici.

Pentru toti meseriasii care se dau pe doua roti (cu motor) prin Bucuresti si prin Romanica in general, si se cred mari si tari, dar, de fapt, nu de putine ori ajung “donatori de organe” pentru ca nu aveau experienta si s-au urcat pe o motocicleta cu motor de 1000cc, iar dupa cateva sute de metri au umplut-o de sange, situatia, si la propriu si la figurat, cu dedicatie, fara numar, watch and learn… si dupa ce stiti si voi 10% din ce stiu acesti adevarati rideri, atunci puteti sa va dati grozavi. Pe un circuit (which we don’t have) sau pe un drum privat, de preferinta.

Rossi a fost pur si simplu magistral. He is utterly brilliant. He’s got some big…BIG balls… si vreo rotita lipsa la cap. Manevrele de la 01:55 si (mai ales) cea de la 05:05 o demonstreaza, iar reactiile de la 05:17 si 07:24 a celor de la boxe ma duc cu gandul la indivizii din reclama la Heineken. Si, pana la urma, experienta a fost decisiva in disputa lui cu Lorenzo, pentru ca talent au atat el cat si Lorenzo cu carul. Rossi a implinit anul acesta 30 de ani. A intrat in randul veteranilor, daca pot spune asa. Lorenzo merge extraordinar la doar 22. So his time will come someday, that’s for sure. Insa, pana atunci, Rossi mai are un cuvant de spus. Unul mare si greu. This joyful man… I think he’s gonna look, sound, act and feel like a child even at 40… or 50. Pana atunci insa se profileaza un sezon foarte disputat. Iar clasamentul dupa 5 etape o demonstreaza – nici ca se putea mai strans de atat. De fapt… nu e o figura de stil, ci chiar nu se putea mai strans intre cei 3. Long live No. 46! All hail Il Dottore!

Se invarte(ste) roata in Formula 1. In poza de mai sus, Jenson Button il intrecea cu un tur pe campionul en-titre, Lewis Hamilton, in cursa de astazi de pe strazile monegasce. Anul trecut, in timp ce Lewis defila cu o relativa usurinta catre titlul de campion, Jenson era undeva in coada clasamentului si era etichetat drept expirat de catre gurile rele si chiar de o parte din presa britanica, aceeasi presa care atunci il slavea pe Hamilton, iar anul acesta se intampla cam invers, relativ la cei doi piloti englezi (deh, presa poate fii de kko oriunde). Gratie schimbarilor de regulament din acest an, cei de la echipa Brawn GP, nascuta din defuncta Honda, au dezvoltat o masina care este exact opusul celei de anul trecut, “ajutati” pe de o parte de faptul ca s-au concentrat inca din sezonul trecut pe masina din acest an, si pe de alta parte de o minte luminata in ale ingineriei, cum este cel al carui nume il poarta echipa. Astfel, ca urmare a acestor lucruri, Button domina acest sezon, avand 5 victorii in primele 6 curse, un debut de sezon ce aminteste de cel al lui Schumacher si Ferrari din 2004 sau de cel al lui Mansell si Williams din 1992, in toate cele 3 cazuri, desigur, masina si echipa avand un aport foarte mare la succesele celor trei. Desi au debutat catastrofal in acest sezon, s-a vazut ca Ferrari au schimbat foaia si s-au adaptat noilor reguli repede si din mers, si au reusit sa aiba o evolutie buna astazi, fiind clar cea mai buna masina dupa monopostul Brawn GP, insa acestia (the reds) sunt inca cu mult in urma lui Jenson & Co. Ramane de vazut, mai ales ca F1 revine pe circuite “normale”, cine va mai progresa si cine va regresa, si, per total, ce se va mai intampla, insa, cred totusi ca lui Button si echipei sale nu ii mai pot scapa titlul anul acesta. Chiar daca nu a trecut decat o treime din campionat si diferenta de puncte nu este insurmontabila, pur si simplu sunt mult prea buni in comparatie cu restul echipelor.

In incheiere, la finalul cursei, JB a facut cateva sute bune de metri pe jos, in alergare, de la locul unde a lasat masina pana la podiumul de premiere (lucru deloc de neglijat, avand in vedere ce efort presupune o cursa de F1), ca sa salute parca si partea de public pe care nu a avut cum sa nu o omita dupa terminarea cursei. Un mic bobarnac dat parca lui Mansell, compatriotul sau, care dupa duelul cu Senna din 1992, in care acesta din urma l-a tinut in spatele lui pana la finalul cursei, nedandu-i lui Mansell satisfactia realizarii celei de-a 6-a victorii din 6 curse pana atunci, in acel sezon, abia se mai tinea pe picioare.