Deja am impresia ca-l cunosc pe Mircea Lucescu mai bine decat se cunoaste el pe sine. Media din romanica a avut grija in ultimele zile de asta. Vrei, nu vrei, asta gasesti pe mai toate site-urile, de sport sau de stiri… generale. Nici nu pot sa imi imaginez cum ar fi fost daca aveam si TV prin preajma. Soc! Exclusiv! Breaking News! Ultima ora! Update! Care mai de care mai exasperati si mai exasperanti sa ne spuna ce mai face coasta inferioara de pe partea… nici nu mai conteaza, importanta e sa calci pe toti si peste toti, intru realizarea muncii de jurnalist sau reporter, si sa scrii sau mesteci cuvinte despre evenimentul momentului, adanc patruns de importanta ta pe planeta, ca si cand ai fi singurul care scrie sau relateaza despre acest eveniment extrem, extrem de important. Not.

Principalele site-uri stiriste scriu aici, aici, aici si probabil, de fapt cu siguranta, in multe alte locuri.
Ziarele generaliste scriu aici, aici, aici, etc…
Cele de “sport”, gsp si ps scriu… pe peste tot.
Iar tabloidele nu aveau cum sa rateze ocazia… ba, mai mult, ei ne spun TOTUL!

The fact of the matter is this: un om care conducea o masina si-a adus aminte de originea mentalitatii sale (in caz ca a uitat-o vreodata) si a vrut sa intoarca masina in mijlocul drumului pentru ca, presupun, TREBUIA sa o faca chiar atunci. Neatent, atat dpdv vizual cat si acustic, nu a observat ditamai tramvaiul. Personal cred ca tramvaiul in oras e o tampenie, dar daca asta e orasul atunci poate ca nu ar strica (cu siguranta ar fi mai sanatos si mai sigur) sa respectam toate vehiculele… sau mai ales pe cele care transporta multi oameni si nu au beneficiul de a decide directia si locul de deplasare. Tramvaiul l-a lovit, masina a fost “proiectata” usor intr-o alta masina de pe sensul opus si apoi s-a oprit in gard sau pe trotuar… sau asa ceva. Vitezele erau mici, dar tramvaiul este greu, asa ca energia si impusul lui erau destul de mari si, in plus, a lovit in partea soferului. Soferul, nimeni altul decat Mircea Lucescu, a facut greseala sa nu poarte centura, probabil din acealasi motiv pentru care a decis sa faca un “U-turn” in mijlocul drumului. Exista un motiv pentru care ii spune “de siguranta” acelei centuri – iti ofera exact aia. Asta nu inseamna ca te scapa de orice belele, dar te impiedica sa sari, topai si lovesti prin masina, precum o biluta de cauciuc, in cazul unui accident. Doamne, cat tam-tam pentru o accidentare medie intr-un accident usor…

Desi se zice ca toti oamenii sunt egali, unii sunt “mai egali” decat altii…

Cu cateva zile in urma am aflat de un caz, a friend of a friend of a friend. Un baiat din Brasov, cetatean roman, jumatate roman jumatate nigerian (din cate am retinut si inteles), s-a dus in vizita la tatal lui, peste mari si tari. Intors acasa, la Brasov, a inceput sa se simta rau. S-a dus la spital unde le-a zis medicilor despre istoricul recent si ca, totodata, in deplasarea din Africa e posibil sa fi fost intepat de tantari. In consecinta a primit tratament pentru hepatita… … . Vazand ca se simtea din ce in ce mai rau si ca starea lui se agrava, a fost trimis de urgenta la Matei Bals in Bucuresti. A doua zi a murit de malarie, pe finalul anului de gratie 2011, in Uniunea Europeana. Avea 24 de ani… and thus, quite many years to live.

Nu pot sa fiu trist pentru moartea unui strain… ar insemna sa mi se rupa sufletul in fiecare zi a vietii. Uman insa, pot sa empatizez cu aceasta drama… si pot cel mult sa-mi imaginez prin ce trec parintii. Mi-e groaza de tot ce inseamna sistem medical la noi in tara si, daca as fi parinte, “as lua-o razna cu caputu” stiind ca am un copil care, daca se imbolnaveste, poate foarte usor chiar sa si moara cu zile. Daca specia asta tot se incapataneaza sa existe in ciuda firii si a firescului, redefinind practic normalul, eu fiind un exemplu numai bun intru sustinerea acestei afirmatii, atunci ce s-a intamplat e cat se poate de anormal.

Gresala acelui baiat a fost ca nu s-a vaccinat inainte sa plece. Nu stiu daca la noi poti sa gasesti un vaccin antimalarie (sau cum i-o zice) sau, daca da, cat costa. Stiu insa ca, si daca achizitionarea si efectuarea vaccinului ar fi una facila (repet, nu stiu asta, pot doar sa imi imaginez ce-i mai rau), nu poti sa pui egalitate intre a alege sa nu faci un vaccin cand pleci in zone exotice si a alege sa nu porti centura de siguranta cand mergi cu masina, chiar daca, aici, a nu alege poate sa insemne neatentie, indiferenta sau chiar ignoranta. Astfel, “gresala” cea mai mare a baiatului a fost ca nu il chema Mircea Lucescu… altfel, si el ar fi avut parte, pe langa atentia dusa pana la nebunie a mediei, de un spital dotat si de “8 medici in permanenta in jurul lui”.

So, people, if you wanna live around those places, stay healthy and pay attention. It’s much easier than being famous. Cat despre Lucescu, chiar daca milioanele (pe care sunt convins ca le merita cu prisosinta) nu ii pot cumpara si niste… creier, cu siguranta ii ofera un trai mai bun si mai sigur decat muritorilor de rand.

O testiculenta e… mai ceva ca o coi…ncidenta…

Prins in febra unui joc care… simuleaza (if I may say so) un razboi, a really good, nice and complex game, cu de toate in el, de la infanterie si puscasi-paraiasi (adica mai mici decat marini) pana la colonei cu stele fara numar fara numar, respectiv de la cutite si pistoale cu… lanterna, care te omoara prin arderea retinei, probabil, pana la tancuri, elicoptere si fighter jets, am visat… sau mi-am adus aminte (can’t really remember which… oricum subconstientul a lucrat cumva in oricare din cazuri) de serialul M*A*S*H (4077). Stiam ca a fost facut prin anii 70-80, stiam ca mai toti actorii sunt nascuti prin anii 30, therefore they are old… sau, cum e cazul lui McLean Stevenson, cel care l-a interpretat pe Lt. Colonel Henry Blake, primul “sef” de unitate, they are not anymore… lucru anuntat printr-un omagiu de la sfarsitul unui episod. Apoi, intrucat e cam ciudat sa pastrezi in viata (sau in scena) un personaj dar sa inlocuiesti actorul de pe o zi pe alta, urmatorul sef de unitate a fost Harry Morgan (as Colonel Sherman T. Potter). Mai stiam ca el era cel mai in varsta dintre toti (born in fuckin’ 1915) dar nu mai auzisem ceva de el… nu ca as citi prea multe stiri despre actori in general, cu atat mai putin despre actori care nu au ajus chiar… big, si aveam o curiozitate sa vad ce mai fac cei din cast. Peste zi mi-a iesit din cap, prins intre munci si o durere de cap, iar in seara asta (bine, e dimineata) am intrat pe imdb ca sa vad ceva si am dat peste stirea asta. Cum ar zice un meme pe 9gag – “Mother of God!”… Sincer nu ma mai asteptam sa fie in viata (like… he died a long time ago) avand in vedere ca avea 96 de ani (Gizas…) si, in plus, daca ar mai fi fost inca in viata (which he was at the time I remembered and thought about the show and cast), sansele ca semi-premonitia mea sa se adevereasca ar fi crescut pe si ce trece… but still… how “cool” is that?

In hindsight, mai bine visam despre Base… Base si cu toti ai lui, intr-un avion, pe sistemul delegatiei poloneze in Rusia… De fapt cred ca am visat ceva… nu pot fi sigur dar am visat ca am visat ca era unu chel care se hahaia, mi-a bagat niste gogosi in cap, eu am pus stampila (only the first time) si apoi el a facut cacatu’ praf si mi l-a mai si intins pe toata fata… it’s called… DECEPTION

Motorsport is dangerous… it says right there on the ticket… and it can get you killed. Vehicles can get you or others killed even on public roads… asta o stie cel mai bine Cap-in-Pom, “artistul” momentului (desi Cap-in-Cur i s-ar potrivi mai bine)…

Intrand de dimineata pe tracker-ul de unde imi iau portia zilnica sau macar saptamanala de motorsport, ma asteptam sa ma intampine, asa cum o face de o saptamana, wallpaper-ul / background-ul cu omagiul (sa zicem) adus lui Dan Wheldon. And it did… doar ca langa el a aparut si poza lui Marco Simoncelli… which struck me like a… well like a really shitty news, which it is. Campion in 2008 la clasa medie, 250cc, cel supranumic Super Sic a venit la clasa mare cu suport total de la Honda, dupa ce acestia au vazut potentialul sau, insa regulile spun ca un rookie nu are voie sa vina direct intr-o echipa de uzina, asa ca cei de la Honda l-au plasat intr-o echipa satelit insa i-au pus la dispozitie o motocicleta de uzina, which apparently they were allowed to do (te doare capul si cu regulile astea). Stilul sau foarte agresiv de pilotaj a atras de partea sa multi fani insa si multe critici din partea colegilor de breasla. Eu personal fac parte din categoria a doua – a criticilor, nu a colegilor de breasla – intrucat stiu cel putin cateva situatii in care i-a pus pe altii (mai ales) si pe el (mai putin) in pericol (inutil as zice), iar fan nu am fost deoarece sustin pe altcineva (for better and for worse). Insa am un mare respect pentru toti acesti baieti (multi dintre ei niste copii mai mari doar), indiferent daca sunt un fan sau nu al lor, iar in cazul sau stiu ca stilul si actiunile lui veneau nu din rautate sau inconstienta (ma rog, they are all a bit wackos for doing what they do), ci dintr-o pasiune fara margini pentru ceea ce fac, indiferent de excesul de zel pe care il aveau intru urmarea acestei pasiuni, and that my friends can only be appreciated. The rest of it all and how it happened can be read all over the news. Rip…

I know fatal crashes are disgusting. They are appallingly revolting and degrading even to the most degenerate mind. So I’ll probably (not sure) upload it here later on…

LE:

1. Accidentul a fost extrem de stupid si s-a petrecut la viteza relativ redusa (out of turn 11);
2. Faptul ca Marco Simoncelli incerca sa redreseze motocicleta si ca Edwards si Rossi l-au vazut totusi si au incetinit fractional ma face sa cred ca viteza era chiar mica (considering the sport), which makes it even more stupid and shitty;
3. Coliziunea cu alta motocicleta e probabil singurul mod in care mai poti sa mori in moto in ziua de azi… aici nu esti protejat de caroserie… sa cazi singur e una, chiar si la 200+ echipamentul si structurile de siguranta ale circuitului te salveaza, dar sa fii lovit de motocicleta altuia e altceva… it’s a 150 + rider kilos projectile;
4. Avand in vedere unde si cum a fost lovit, faptul ca i-a zburat casca de pe cap (verrry creepy) si ca s-a prelins inert pe pista ma face sa cred ca murise acolo si atunci… cand faci aproape o ora de CPR fara nici un rezultat, toate “hopes and prayers” si aburelile cu “critical but stable/conscious” sunt doar praf in ochi;
5. Colin Edwards, “criminalul” din intamplare, desi lovitura mortala e posibil sa fi fost a lui Rossi (dracu stie, dinamica situatiei e prea de tot) insa Edwards a fost un pic mai aproape, a suferit un umar dislocat… asta dupa ce, chiar in timpul accidentului, a dat un cap sanatos de motocicleta lui Simoncelli… probabil ca nu va reveni pentru cursa de la Valencia iar la anul va alerga, la 38 de ani, pentru o echipa fara experienta si pretentii;
6. Rossi a reusit minunea de a tine motocicleta “in picioare”, a scapat de accidentare si e numai bun sa isi continue sezonul “mirific”… acum cu un prieten si oarecum protejat mai putin;
7. Rahat se-ntampla…

Viewer discretion advised… param pam pam… Accidentul e foarte violent si se petrece atat de repede incat nu poti fi atent in acelasi timp la toate detaliile legate de cei 3 implicati… asa ca stomacurile voastre vor trebui sa reziste si digere mai multe (re)vizualizari…

…at least sometimes… although this year it has been quite awesome, despite one guy’s dominance… but at least it has become extremely safe and “we” don’t have stupid crashes and people dying in 2011… 40 or so cars driving at ~350 km/h on an oval with concrete walls and catchfencing may be fun and interesting but it’s not smart… more like a hazard waiting to happen… R.I.P. Dan Wheldon.

…when even all those billions cannot get you good health and salvation… Whether it was because of pancreatic cancer, which is one of the biggest bitches out there, or because of something else, we are getting worse and worse when it comes to this disease (at least in the developed countries… the poor ones still die from diarrhea and respiratory infections). Nowadays you’d rather have (in comparison, of course) HIV (not AIDS) instead of cancer because the treatments are better and better… heck, Magic Johnson has been living with it for 20 years now…

Sante peeps!

Well… this being a post about movies, spoilers will follow. This was no. 1. No. 2 – I’ll be talking about movies I have watched, obviously, but the category I refer to has many more…

Asadar si prin urmare, ma refer la filme care se axeaza si au in prim plan in cea mai mare parte a lor un singur personaj, iar acesta este de regula izolat, intr-o forma sau alta (well, that’s why they are focused on one character anyway). Daca nu ai dispozitia necesara pt asa ceva, precum si daca esti fan Twilight sau Transformers, those movies are NOT for you, ~90 de minute in care vezi un singur personaj, de multe ori in situatii dramatice sau chiar tragice, pot fi prea multe daca rabdarea iti este limitata si inteligenta emotionala greu de patruns (in cazul in care ea exista…). Insa, mie unul, aceste filme imi plac intrucat sunt… reale. Si adevarate. Scot la suprafata instinctul de supravietuire, de conservare, specific oricarui animal si, ca si in viata, nu in toate filmele de acest gen protagonistul ajunge sa mai fiinteze la final. This kind of movie can make or break an actor. In plus, nu mai am varsta sa ma uit la filme… fantastice, decat poate daca sunt foarte bine “construite”, gandite, scrise si interpretate si cu un usor si minim iz de plauzibil sau cu un ending twist which makes up for the imposibile things that happened in the movie (stuff like The Prestige or Sixth Sense)… iar filmele cu o poveste cat se poate de reala (fara a se intelege aici ca sunt bazate pe un fapt real), au ajuns sa fie de multe ori banale, repetitive si pline de clisee. Anyway, here is my view on a few of these movies, which I’ve watched relatively recently.

Cast Away – vazut cu mult timp in urma de fapt, dar intra in aceasta categorie – Tom Hanks at his best… filmul a devenit deja un clasic (cred…), iar pe langa povestea despre supravietuire si, mai mult, intoarcere la civilizatie, la normalitate, descrie si o frumoasa dar trista poveste de dragoste (ain’t love usually like that?…).
Trailer here.

The Way Back – In regia lui Peter Weir (Dead Poets Society, The Truman Show, Master and Commander: The Far Side of the World), filmul ii aduce in prim plan pe Colin Farrell, Ed Harris si Jim Sturgess dar in el si-au gasit loc si compatriotii Dragos Bucur si Alexandru Potocean, insa iese un pic din tipar intrucat nu se bazeaza pe un singur personaj, ci pe mai multe, dar tot izolate si luptandu-se sa supravietuiasca. Filmul, bazat pe o poveste care se vrea reala dar care nu prea a confirmat, prezinta “aventurile” unor oameni care scapa din Gulag undeva in iarna lui 1940 si, dupa ce infrunta cam un an si jumatate gerul Siberiei, canicula desertului Gobi, paduri nesfarsite, Tibetul si muntii Himalaya, foamete, sete, animale salbatice, boli, moartea unora dintre tovarasii de drum si peste 6000 de km de mers pe jos, ajung (o parte din ei) in India (Britanica) in 1941, with broken bodies but still unbroken spirits. Dupa parerea mea era ok daca filmul se termina aici, insa, la final, unul din personaje – liderul grupului – se reintalneste cu sotia sa de care a fost separat cand a fost trimis in Gulag, dupa 50 de ani (!!!), odata cu caderea Cortinei de Fier. Compared to the love story from “Cast Away”, this one is quite lame.
Trailer here.

Buried – De departe cel mai dramatic scenariu dintre cele prezentate in postul asta, daca ar fi sa il transpunem in realitate. Chiar daca filmul nu se bazeaza pe un fapt real (like… documentat, intrucat sunt convins ca asemenea lucruri s-au intamplat, daca nu in Irak, atunci cu siguranta intr-o situatie care nu are legatura cu acel razboi), ipostaza e una inspaimantatoare. Filmul il aduce in prim plan pe Ryan Reynolds si doar pe el, 100% din film fiind doar cu el (si nici nu se vede prea mult), toate celelalte personaje aparand doar cu vocea. Personajul Paul, sofer de camion NEmilitar in Irak, se trezeste intr-un sicriu/cutie, ingropat, doar cu o bricheta si un telefon la indemana, acesta din urma menit a fi folosit pentru rascumparare. Dupa ce trece oarecum peste momentul de panica al realizarii situatiei in care se afla si incearca, fara succes, sa deschida capacul (desi e ingropat relativ aproape de suprafata), el se apuca, dupa ce descoase itele unui meniu in araba, sa sune in stanga si in dreapta, intru cautarea salvarii. Filmul sufera un pic, dupa parerea mea, dpdv… temporal, si anume se pare ca oxigenul e mai mult decat suficient pentru ~90 de minute insa bateria de la telefon se descarca tot in acest timp… weird. Anyway, in situatii limita se vad si prietenii sau ajutoarele, iar Paul nu prea reuseste sa faca ceva concret cu telefonul. Ba da peste oameni care nu vor sa-l ajute, sau nu il cred, ba peste unii care nu pot… sau peste cei care zic ca pot si ar trebui sa o faca (oficiali ai statului), dar care in final se dovedeste ca l-au mintit. Pe langa… reusita de a incendia o mica parte din cutie si intalnirea (ramasa fara urmari) cu un sarpe, el trebuie sa faca fata si bombardamentelor din zona in care se afla, care il scutura bine si ii distrug incet incet “inchisoarea”. Finalul este insa mai tragic decat tot restul filmului – in convorbire cu un oficial care se afla pe urmele lui pentru a-l salva, dar cu din ce in ce mai putin aer si spatiu din cauza nisipului care ii umple incet dar sigur cutia, Paul e cuprins de speranta salvarii in ultimul moment, insa aceasta se naruie cand cel de la telefon ii spune ca de fapt au gasit un alt nefericit, ingropat ca si el. All in all, atat ca poate cineva sa isi pastreze mintile cat de cat intregi intr-o asemenea situatie, filmul este unul reusit iar interpretarea lui RR este pe masura.
Trailer here.

127 Hours – preferatul meu in aceasta scurta lista – filmul descrie nefericita intamplare a lui Aron Ralston, un “muntoman” american care pleaca intr-o zi sa “cucereasca” un canion din Utah si ramane captiv in el din cauza unui bolovan, timp de 5 zile. Povestea e foarte bine pusa in pelicula de regizorul Danny Boyle (Slumdog Millionaire, 28 Days Later…, The Beach, Trainspotting) care, prin diverse tehnici si efecte, reuseste sa aduca un plus de dinamism, dramatism si interes filmului, iar James Franco arata ca are potential si face un rol de zile mari (si isi spala pacatele avute dupa roluri enervante ca cele din Spider-Man-uri). Povestea a luat nastere atunci cand Aron Ralston, un om cu care intamplator impart ziua de nastere, mai putin vreo 7 ani (de acasa?), a reusit sa se elibereze, intr-un mod… aparte, din capcana in care cazuse, intinsa de mama natura. Comparativ cu celelalte filme, situatia lui e cea mai usoara poate, fara a fi insa in vreun fel usoara in sine – Aron e captiv si izolat dar se afla relativ aproape de civilizatie, spre deosebire de cazurile din Cast Away sau The Way Back, traieste intr-o epoca a civilizatiei, dezvoltarii si tehnologiei (unlike those in The Way Back) si nu are dusmani naturali care ii vor raul (unlike the characters in The Way Back or Buried), in afara de natura insasi. Ce face filmul asta “mai special” decat celelalte e tocmai faptul ca in el personajul are de ales… sau are de ales mai mult decat personajele din celelalte filme, insa alegerea in sine pare cea mai dificila. Desigur, si in The Way Back alegerea pare simpla – fugim din Gulag si poate scapam sau stam aici si murim? Doar ca acest “scapam” e un big IF, atunci cand mergi in nestire un an si jumatate, numai speranta nu mai ai ca ceva bun se mai poate intampla… asta lasand la o parte cat de putin plauzibil e sa reusesti sa supravietuiesti in acele conditii atata timp. In Cast Away se poate pune problema asteptarii salvarii, dar ea nu vine timp de 4 ani… apoi a construirii unei ambarcatiuni sau ceva similar, teoretic nu ceva complicat intr-o situatie de viata si de moarte, insa unde sa te duci cu ea? Oceanul e mai mare decat tot tinutul strabatut in The Way Back, si cine stie daca nu cumva vreo furtuna nu o face praf si mori inecat. Iar in Buried personajul e damnat din start asa ca orice actiune a lui e una disperata si cu foarte putine sanse de reusita. Pus in balanta, Aron Ralston are o alegere “simpla” de facut – nu e nici ingropat in mijlocul desertului, nici ratacit in pustietate sau izolat pe vreo insula, insa nici nu are unu sau 4 ani la dispozitie sa astepte. Dar el traiste in 2003, in cea mai cea tara, iar familia si autoritatile il cauta. Trebuie doar sa iasa un pic la liman. Asa ca intre a muri de sete, foame, oboseala, disperare, deznadejde, infectie, cangrena (si altele) si a trai cu corpul si foarte probabil si mintea amputate, el alege varianta a 2-a. Desigur, in atare situatie probabil toata lumea zice ca ar face asa ceva, instinctiv cel putin asa ar fi normal, iar acest lucru se vede si in natura la alte specii – soparlele care isi “pierd” coada in caz de pericol sau ursii care isi rod propria laba cand sunt prinsi in capcane – insa oare chiar asa stau lucrurile? How much of YOU would you still be if you weren’t whole anymore? Is “life at any cost” the answer?

“I’ll clue you in on a secret: death is not the worst thing that could happen to you. I know we think that; we are the first society ever to think that. It’s not worse than dishonor; it’s not worse than losing your freedom; its not worse than losing a sense of personal responsibility.”. In cadrul unui speech tinul ulterior, Ralston a spus “I did not lose my hand, but gained my life back”. I really hope he feels that way and it wasn’t just a way to make himself feel better and also be that public figure motivational speaker that he is nowadays…
Trailer here.

Urmatorul pe lista este Moon, cu Sam Rockwell.

Hit the road, Jack… The locked-up mindless and religious shits and twats will say this road…

… but I, for one, can understand your actions… and hope it is this road…

Mi ti l-au prins… ) Cum pe cine? Pe Obama… adica Osama. Asa a spus intr-o declaratie oficiala azi dimineata Osama… adica Obama… damn it! Ieri. Sau acum 2 ani… sau 5. Dead or alive… dar mai mult mort. Uite asa cresti in sondaje, mai ales ca incepusei sa scazi in ele… Uite asa reinvie mandria nationala in oamenii spalati pe cap (pe interior)… Uite asa americanul de rand uita, macar pentru moment, ca benzina e 4$+ pe galon (ceea ce ei cred ca e foarte mult)… Uite si un bonus: soldatii sau echipa de… facatori ai dreptatii (ha!) i-au prins si… trupul neinsufletit (in ziua de azi ne ferim de cuvinte precum “cadavru”)… ce-i drept era cam greu sa mai fuga dupa ce murise. Asa e cu mortile astea violente, pe baza de intorxicatie cu plumb… sau otel… sau plastique. Nu ca altfel ar fi putut sa mai fuga, nu. Dupa ce stiam eu oricum era bolnav si avea nevoie de dializa, dar ce mai conteaza. Si, ca sa ne convingem ca… e pe bune (!!!), o sa ne arate si trupul lui… sau asa ceva, cred. Ca sa mi ti-l identific eu. Eu care, atunci cand alergau doi atleti kenyeni pe la olimpiade in urma cu vreo 15 ani, nu puteam sa imi dau seama care are 18 ani si care are 31. Dar nu-i nimic! Ma pricep! Pun pariu ca o sa il vad pe la teveu, un nas, doi ochi, doua urechi, o gura si o barba, ahaaa, el e! Nici nu mai conteaza daca mai poate fi identificat si daca chiar e el sau nu, cine o sa vrea sa vada ca e el, o sa vada ca e el… cine nu, o sa sa vada pixeli albastri sau ceva… Hai sa traiti bine si god bless America, ca alta treaba nu are si al de sus… Inapoi la vietile noastre…

A great, and I do mean Great review on comedians in general and on George Carlin in particular made by themoviepreviewcritic.com, a few days after Carlin’s death…

…even in dying…