Am prestat din nou la tovarasul Vlad.

Mi-am dat cu parerea pe blogul lui Vladone.

Jandarmii sunt din alt film. Louis de Funes e oale si ulcele demult iar la noi comedia e de cele mai multe ori tragedie…

Zilele trecute ma pregateam de un weekend plin de fotbal. De fapt, cam toate weekend-urile sunt asa, gratie multor campionate in plina desfasurare care “alimenteaza” tonele de canale sportive si emisiunile de stiri. Bine ca peste nici doua saptamanani incepe F1 si o sa ma mai “dezintoxic” de fotbal. Pana atunci insa m-am delectat sambata cu meciurile lui Real si Barca din “La Liga”. Ce meciuri… ce fotbal dom’le… chiar daca au fost meciuri care s-au jucat la o singura poarta, au aratat fotbal de calitate. Real a facut scor cu Tenerife iar Barcelona, desi a avut ceva emotii cu o Malaga care s-a aparat de l-ar fi facut pana si pe Sorin Cartu invidios, a invins cu un 2-1 care nu spune mai nimic despre joc, unul in care Barcelona a invins dupa ce a avut o posesie de circa 75% si ocazii si ratari cam cat are o echipa romaneasca in zece meciuri. Galacticii si extraterestrii si-au bifat astfel inca o etapa de rutina…

Apoi a venit ziua de duminica si ma pregateam de marile meciuri din Liga Mitica. Adica a lui Mitica. Dupa ce mi-am luat o doza de fukitol ca sa-mi mai tempereze entuziasmul si asteptarile dupa meciurile din Spania din seara precedenta, m-am uitat cand si cand la meciul Rapid – Unirea, asa, de incalzire, gandidu-ma in acelasi timp, ca mic stelist ce sunt, la derby-ul serii si la faptul ca CFR o batuse pe Unirea in etapa precedenta, in timp ce Steaua o facuse de… oaie, cu “galacticii” lu’ Ghiorghi “Pinalti” Stiefan. Doar ca in fotbal nu e ca in matematica. Daca A > B si B > C, nu e obligatoriu ca A > C. Si Steaua a demonstrat asta in meciul cu CFR. Desi CFR pleca (,) ca favorita certa, atat prin prisma ultimelor rezultate cat si a statisticii care arata ca e cea mai buna echipa pe teren propriu din campionat, Steaua s-a dovedid din nou un Nemesis al echipei ardelene. Poate ca fotbalul nu e matematica dar cifrele mai au relevanta uneori – aceeasi statistica (,) care arata ca CFR e cea mai buna pe teren propriu, arata ca Steaua e cea mai buna in deplasare. Asadar aveam reteta perfecta pentru un egal frumos disputat. Ceea ce s-a si intamplat. Steaua a inceput mai bine si a deschis relativ repede scorul. Apoi, dupa cateva minute, Stancu a sutat in portar (ma rog… in minge de fapt) in situatie de unu la unu iar fotomodelul Toja a plasat o lovitura de cap peste poata goala. Neputand sa raman indiferent la asa ceva, am bagat o injuratura cu gandul ca la 2-0 poate altfel stateau lucrurile si mi-am amintit de faptul ca, desi se mai rateaza si in campionatele tari, Higuain si Messi pe care ii vazusem in ziua precedenta si-au respectat blazonul si s-au apropiat amandoi de cota 20, chiar daca au ceva mai multe meciuri disputate. La noi, golgeterul Kapetanos are 10 goluri, dar macar Steaua are un lucru cu care se poate lauda si pe care nu l-a mai avut de muuulte sezoane. Asta ca sa nu mai amintesc de “fenomenul” Suarez de la Ajax care a inscris in acest sezon de Eredivisie 26 de goluri in 25 de meciuri, pe langa celelalte 12 din alte competitii. Asa da frate! In fine… De cealalta parte, CFR a fost mai buna in repriza a 2-a, exceptie facand momentul de gol din prima repriza – in care ungurul Dica a centrat pentru ungurul Traore, acesta a deviat, Tatarusanu a respins pentru moment, pentru ca apoi ungurul Cadu sa inscrie – si ratarea lui Traore, mai ceva ca cele ale lui Stancu sau Toja. In rest e doar statistica, cel mult. Putea sa castige oricare dintre echipe si nu s-ar fi suparat nimeni. Asa cum acest egal “este unul meritat”. Si, totodata, benefic pentru campionat, avand acum 7 echipe la varf intr-un interval de 6 puncte. Urmeaza inca doua etape cu meciuri (teoretic) tari in care se mai poate schimba clasamentul la varf, substantial sau doar putin, insa nu v-a ramane la fel intrucat sunt destule meciuri directe (si ma indoiesc ca o sa fie egaluri pe banda rulanta) si apoi… om mai trai si om mai vedea. Si am incalecat pe o sa, si v-am spus parerea mea…

Ca o paranteza, inchei cu o parere proprie si personala (d’oh). Legat de faptul ca m-am uitat si la alte meciuri din Europa in weekend-ul asta si i-am vazut pe Higuain care da goluri parca din orice pozitie, pe Messi care rupe picioarele impleticite ale adversarilor chiar si cand nu joaca atat de… remarcabil, pe Tevez care i-a pus cu botul pe labe pe cei de la Chelsea si altii “ca ei”, as vedea-o pe Argentina viitoarea Campioana Mondiala in aceasta vara. As vedea-o dar nu o vad, pentru ca o echipa mare cu jucatori mari are nevoie si de un antrenor pe masura pentru a avea performante, nu de o vedeta si de un fost mare jucator… But who knows… let’s wait and see.

Meciul CFR – Steaua il puteti descarca de aici.

Se facu ora 21:30 si alarma de la telefon a sunat. Ma opresc din Wii-uit, pun tunerul pe semnal “cable” si ma asez sa urmaresc meciul. Meciul meciurilor, cel mai cel din acest an, sau macar sfarsit de an. Pentru prima oara (cred) o echipa romaneasca avea sansa sa ajunga in primavara Ligii Campionilor, un lucru aproape utopic pentru o echipa din campionatul nostru scump si drag, pentru o echipa dintr-un oras cam cat o scara de bloc din Stuttgart. Tot ce mai trebuia era un punct, un egal cu echipa germana si gata, visul era implinit. La urma urmei cat de greu putea sa fie obtinerea unui punct dupa ce ai batut liderul grupei? Ma asez in pat, bag un full screen la program si pornesc si inregistrarea, ca doar deh, un asemenea eveniment trebuia sa ramana… “imortalizat pentru eternitate”.

Se aude fluierul de start. Meciul incepe. Nici nu incepe bine ca nemtii au deja o ocazie la poarta Unirii. Dar scapam cu bine. Nu pentru mult timp insa, deoarece Marica isi aduce aminte ca e atacant si inscrie cu capul din cativa metri. Minutul 5 si e deja 1-0. Unde iti era tie instinctul de atacant, mai baiatule, cand dansai pe teren la meciurile nationalei? Asta e imi zic, trebuie sa isi revina baietii, si ma pregatesc de reluarea jocului. Ma intind un pic ca parca ma incerca un somn, bag un cascat lung si pac, imi intra socul in gura. Apostol a invatat de la Banel si a tras un sut in adversarul din fata lui, Semedo scapa mingea si germanii pleaca pe contraatac si inscriu. Minutul 8 si e 2-0. Deja simteam ca mi se ridica parul de pe maini si ca mi se urca sangele la cap. Mai bag un oftat, imi zic ca daca reusesc ei sa intoarca un gol, or reusi sa-l dea si pe al 2-lea, ma calmez un pic si astept reluarea meciului in speranta ca romanasii or sa-si revina si vor misca si ei ceva. Bag o fuga la bucatarie sa imi fac repede un mic snack, nici nu deschid bine frigiderul si buf, al 3-lea gol. Minutul 11 si e 3 la zero… Futu-i mama ma-sii… suntem zero, zero barat… Oarecum temator ca scorul o sa se duca poate la 4 sau 5 la zero, m-am pus sa dorm de prin minutul 15, la pauza m-am trezit, iar in repriza a 2-a nici nu m-a mai interesat ce si cum si m-am apucat sa fac altceva. Golul de onoare al Unirii practic nici nu a mai contat. Si atunci am inteles ca natia asta parca e damnata. Ca minuni ca cele de la Liberec se petrec o data la 10 ani poate si ghici ce, norocul s-a terminat pentru romanasi, iar acele minuni sunt doar o exceptie care confirma regula asta. Episoade precum Romania cu Danemarca, Steaua cu Middlesbrough, Steaua cu Fiorentina sau PSG, Rapid cu Anderlecht sau cazul de azi, pe langa multe altele, confirma stilul nostru caracteristic de a merge la lupta precum mieii la taiere. Avem de dat o lupta decisiva, importanta, capitala, stim de ea, nu e o surpriza sau ceva care s-a ivit in ultimul moment, stim ca e importanta si ca trebuie sa dam totul, iar noi ce facem? Bagam capul in nisip si ii asteptam pe “baciul ungurean si cu cel vrancean” sa ne faca felul… Asta pentru ca, nu-i asa, noi mereu facem ce facem si “murim frumos”, pentru ca adversarii nostri “isi doresc mai mult victoria” si tot felul de clisee din astea tampite, spuse in limba de lemn.

Fotbalul mare nu e pentru cei mici. Au simtit-o in seara asta si Dinamo Kiev si Rubin Kazan (precum si multe alte echipe mici, de-a lungul timpului), ambele cu sanse teoretice la calificare, insa intr-o grupa cu Barcelona si Inter lucrul asta era greu de realizat si, drept urmare, el nu s-a petrecut. Fotbalul vine de la Vest. Poti sa bagi oricate zeci si sute de milioane intr-o echipa din est, ca tot nu vei putea realiza ceva mai mult decat o Cupa UEFA, si aia rar. Abramovici a inteles asta, dar e deja o alta discutie.

Cat despre mine, ei bine eu nu m-am invatat minte. Am zis de fiecare data ca la un meci mare (si in viata in general) o sa adopt deja celebra zicala a lui Emerich Jenei: “Nu-mi fac iluzii ca sa nu am deziluzii”. Eu am zis, insa nu am ascultat de ea… si, astfel, din nou si pentru a nu stiu cata oara, ce a inceput cu speranta s-a termina cu o noua dezamagire. Ramane totusi satisfactia (atat cat mai poate fi) ca o echipa mica a reusit niste meciuri bune si a luat destule puncte intr-o grupa de CL, si ca aceasta echipa va continua la primavara in Europa League.

Noapte buna, Romania…

Enough said…

Again. De data asta nu pe o problema… sportiva. Sau… nu stiu, poate si acolo, ca nu am stat sa citesc. Ci pe o chestiune de aspect/estetica/design. In incercarea de a realiza un colaj pentru un articol despre echipele mari din campionat (de parca am avea asa ceva) si greseli(le) de arbitraj in favoarea sau defavoarea lor, GeSePizdele au iesit la interval cu o… poza… de tot rasul. Asa crop jenant nu am mai vazut de pe vremea lui Paint din Windows 95, cand ma jucam cu “taiat” poze… Asadar si prin urmare, vi-i prezint pe Claudiu “trei sferturi de cap” Niculescu, pe Sebastian “juma’ de fata” Dubarbier si pe alti doi mutanti.

A fost un weekend plin de sport(uri)… dar nu am avut nici un chef ieri sa imi dau cu parerea. De fapt vroiam sa scriu multe, la vremea lor… dar nu am mai facut-o… o fac aici, acum, pe (foarte) scurt.

Vroiam sa scriu despre Armstrong care, dupa 3 ani de pauza, nu doar de Turul Frantei ci de ciclism in general, s-a intors in Le Tour si a terminat al 3-lea. E mult, e putin, depinde cum privesti lucrurile. Intr-adevar, Contador l-a batut rau, i-a dat cateva minute bune (nu mai stiu exact cate), insa eu cred ca a reusit ceva extraordinar. Nu mai conteaza ca a castigat 7 tururi la rand in trecut, ci faptul ca la aproape 38 de ani a obtinul locul 3 din circa 200 de oameni in cea mai dura competitie ciclistica spune multe despre el. In ochii mei a scazut destul de mult cand s-a aflat ca a folosit substante interzise. De fapt… cand le-a folosit el nu erau inca interzise, ceea ce poate parea ok. Sunt convins ca inainte de 2000 multi bagau in ei EPO… unii au facut-o si dupa, altii au murit din cauza ei. E oarecum ca la automobilism – mecanisme si inovatii care se folosesc o perioada si apoi devin interzise. Sau raman permise. Si intre timp le adopta toti. Dar cand e vorba de corpul uman, singurele lucruri care ar trebui sa conteze sunt talentul, inzestrarea naturala, ambitia, munca, profesionalismul. Si alimentatia, desigur, dar in cadrul unor limite totusi. Oricum, eu o sa il admir mereu pentru vointa de care a dat dovada cand s-a sculat din morti si a castigat turul over and over (…) and over again.

Vroiam sa scriu despre Rossi care parca e la a 2-a tinerete la 30 de ani, intr-un sport care se incepe la 15 ani la nivel profesionist in competitii de varf. Despre cum merge anul asta si cum se joaca cu adversarii, despre cum il domina pe colegul sau, totodata si cel mai mare rival in acest an, mai ales dpdv psihic. Si despre Jeremy Burgess, acest zeu al ingineriei, care face mai usoare si chiar posibile victoriile lui “Il Dottore”. Despre cat de complex e sportul asta (si automobilismul in general) pe care multi profani il vad foarte simplist – “ce ba, tre sa ai o doaga lipsa, motoru’ cel mai tare si sa ii dai cat te tine”, capitol (complexitatea) la care vreau doar sa mentionez un detaliu aparent marunt dar care dovedeste cat de… geeky poate fi totul cand abordezi problema ca un profesionist desavarsit: JB, inginerul lui Rossi, le spunea jurnalistilor britanici ca poate sa isi dea seama dintr-o poza cu Valentino din timpul cursei in ce tur se afla acesta, cu o marja mica de eroare. Cum asa? Pai pentru ca il cunoaste foarte bine. Si pentru ca Rossi isi schimba stilul de “calarit”, tinuta pe motocicleta in abordarea virajelor, gradul de inclinare etc. in fiecare tur, in functie de necesitati (depasiri and stuff) si de uzura pneurilor si de rezerva (de pneu) pe care o pastreaza Rossi pana la final, just in case. Now, if that isn’t something mind boggling… zau ca nu stiu ce e. It’s quite fucked up even, at least a bit. The so called normal people would say “get a life!”.

Vroiam sa scriu despre FC Barcelona care a reusit sa ia in ultimul sezon tot ce se putea castiga: Campionatul, Cupa si Cupa Regelui Spaniei, Liga Campionilor si SuperCupa Europei. Despre succesele lui Guardiola care, la nici 40 de ani, si-a bifat in CV niste reusite la care altii doar viseaza. Despre acest jucator de geniu, Messi, care ma face sa ma uit cu placere la un sport pe care la noi incep sa il inteleg din ce in ce mai putin.

Ca sa raman in domeniu, vroiam sa scriu despre eternul derby: Steaua – Dinamo, care a fost un bambilici, o turca, parere pe care mi-as fi mentinut-o si daca batea Steaua, si care ma face sa imi pese din ce in ce mai putin de fotbalul romanesc in general, pana cand o sa ajung totally numb. “Noroc” cu media romaneasCA CAre nu ma lasa sa respir aproape de atatia Becali, Borci, Ianci, Coposi, Porumboi, Arpazi, Bucsari si alte specimene cu scoala cat trenul dar care sunt plini de bani, pentru ca la noi se poate.

Last but not least, despre Formula 1, care e mai plina de neprevazut ca oricand. Despre cum Kimi, acest rege neincoronat al circuitului de la Spa, si-a respectat blazonul si a castigat si ieri, ca si in 2004, 2005 si 2007. Despre cum a plecat de pe locul 6 si dupa 4 viraje era pe 2, despre cum l-a luat pe Fisichella dupa retragerea Safety Car-ului si a ramas pe prima pozitie pana la final, despre cum acesta din urma a adus primele puncte (si nu putine) pentru echipa sa, Despre Vettel care si el a mers bine si a terminat pe 3 plecand de pe 8. Despre BMW care… probabil au baut Red Bull si au scos locurile 4 si 5. Despre Barrichello care inca nu s-a prins cum sa ia un start bun. Despre Hamilton si Button care s-au luat de mana in primul tur dupa ce au iesit din cursa si s-au intors la boxe, probabil discutand despre regina. Sau despre Nicole. Despre toate cele…

Vroiam sa scriu si nu am mai facut-o. Nu mai am rabdare si nici atata timp cat mi-ar trebui. Am facut-o totusi acum. Pe scurt insa, nu cum as fi vrut de fapt. Dar tot e mai bine decat nimic.

Jiji Becali este “iubit” chiar si peste ocean, in Statele Unite. Iata cum arata un banner de la meciul San Jose Earthquakes – Kansas City Wizards, din cadrul MLS . Mai multe detalii aici.

In seara care tocmai a trecut, Steaua a intalnit formatia maghiara (din) Ujpest, pe care a invins-o reeelativ usor, cu 2-0, dupa un inceput si o prima repriza nu tocmai reusite, in care, pe deasupra, echipa a ramas si cu un om in minus pe teren. Mai multe despre meci gasiti aici (sau in minunatele ziare/site-uri gesepe, prostsport si altele). De asemenea, pentru cei pasionati/interesati sau simpli sustinatori, se gasesc o multime de articole si comentarii pertinente (tot acolo) pe site-ul suporterilor.

Yours truly va pune la dispozitie si in acest sezon toate cat mai multe meciuri pe tracker, pentru cei interesati sa adune, colectioneze sau pur si simplu sa (re)vizioneze meciurile Stelei.

Chiar daca au trecut cateva zile de atunci, tre sa ma dau in barci si sa zic asta. Am fost la meci… si a fost… asa. I couldn’t have said it better myself. Excelent articolul!