Nu, nu am ramas cu sechele, dar mai e ceva timp pana sa ma recuperez complet ca sa pot zice “alive and kicking”…

Until the age of 18 I’ve been a rather healthy kid… person. A few colds here and there, a few of the usual childhood diseases, but other than that, nothing serious… no broken bones, no big cuts, no chronic shit… and then the law of averages kicked in…

So… asta e un post din ala cu “am fost si am facut si am dres…”. Luni m-am internat in spital pentru a ma opera de o mica hernie. Cand e vorba de sanatate, cu cat mai repede, cu atat mai bine. A fost un pic pe nepusa masa pt ca nu stiam exact ca ma internez si nu aveam toate cele pregatite. Ba mai mult, sectia fiind in carantina, accesul acolo pentru vizitatori/rude/etc era cam anevoios… dar in Romanica se rezolva totul… one way or another… Asa ca am trecut eu la pijama si am inceput sa ma uit pe pereti… Am aflat ulterior ca a 2-a zi urma sa ma si operez, iar emotiile au mai crescut un pic. A urmat primul episod de viol – o asistenta mi-a ras, ma scuzati, flocii pubiani. Apoi a urmat un pranz aproape inexistent si a doua repriza de viol – clisma nr.1, pentru ca a 2-a zi dis de dimineata (5 AM) sa urmeze si clisma cu numarul 2 si astfel devenisem gol pe dinauntru. Si flamand si deshidratat. Mi-am zis ca dupa atata viol, o operatie nu mai inseamna mare lucru… Si pana la ora unu (adica 13), marti cand m-am operat, nu am mai putut dormi… Spre fericirea mea, operatia a fost mult mai usoara decat am crezut si deja eram mai usurat psihic odata ce s-a terminat… si a decurs bine. Apoi a urmat “the after party”… nici atunci nu am prea reusit sa dorm, iar pe seara mi-am revenit din amorteala (peeps… forget about drugs and shit, if u really wanna forget about yourself try anesthesia… but then again… maybe it’s not such a good idea) si pe la doua noaptea am facut primii pasi (era pacat sa ud patul la anii mei…). Apoi, usor usor, mi-am mai revenit. Am inceput sa mananc mai bine si mai mult (sort of… adica mai mult decat nimic), m-am mai uitat pe pereti, am mai dormit, am mai ascultat muzica, am citit doua carti (yes, I was THAT bored) si azi, vineri, am ajuns acasa. All in all, everything went well, singura mica … sechela… e faptul ca mai ametesc dupa un timp de stat in picioare, zilele trecute (pana azi chiar) fiind oricum mai rau (headaches and nausea), insa este rezultatul unei combinatii intre oboseala, organism slabit, mancat putin si (mai ales) nitro/dia-zepamele luate 3 seri la rand pentru somn… Now I’m at home in my cozy bed, with TV, computer, good food and parental warmth and love…

My mates… briefly… an old(ish) nice guy (65-70)… dar aventura lui va mai dura ceva… s-a internat odata cu mine, marti sau miercuri se opereaza (quite serious I’d say – polipi intestinali… sau stomacali) si apoi cine stie cat va mai sta; a guy at about 50, also with hernia but a bit more serious… he had a bit of feever and was coughing like crazy which doesn’t help with the surgery; a young guy (in his 30′s I think)… cu pancreatita… which is shitty bad afaik… dar care era mai preocupat de cum ii sta freza si sa fie barbierit…

But now it’s all over and I’m back… hope I’ll be (alive and) kicking soon…

Relief…

Sper ca niciodata:

- sa nu mai sufar vreo interventie chirurgicala… I hate hospitals…
- sa nu mai am sentimentul de “my life is in your hands”, although this was something minor…
- sa nu mai traiesc senzatia de a nu-mi mai simtii picioarele, indiferent ca e vorba de rahianestezie sau orice alt motiv, chiar daca stiu ca simturile imi revin dupa cateva ore. It’s utterly terrifying!
- sa nu mai stau intr-o camera cu un calculator disponibil si sa zic “m-am plictisit”. It doesn’t do justice to the PC and you don’t know what boring means until u have to spend a few days (at least) in a hospital…
- sa nu-mi mai bage cineva… orice in cur, indiferent de motiv. NEVER EVER!

PS: dupa toata aventura spitaliceasca, cantarul de acasa arata putin peste 78 de kg… slightly dressed…