It is so sad that it became funny… as if I was a hysterical madman… (maybe I am?!).

In stilul in care cei de la Blizzard anunta un joc, apoi, dupa ceva timp, vin cu un teaser sau ceva si anunta o amanare, pentru ca aproape de data de lansare sa amane amanarea, asa si odiseea mea elena s-a transformat intr-o iliada in care m-am batut eu cu nervii mei, totul culminand cu acest cal troian numit resemnare, extrem de bine dezvoltat(a) pe meleagurile mioritice… Macar pentru “Vijeliosi” chestia asta e o strategie de marketing, iar produsele finale au fost cam… fara exceptie unele de calitate. Insa nu am inteles care e strategia si ce calitate poate iesi din schimbarea sistematica a detaliilor legate de a mea viitoare fosta odisee. Si schimbarea ca schimbarea, dar daca tot se schimba si apoi se schimba schimbarea si schimbarea schimbarii, macar sa aflu si eu de asta… dintr-un mail, un telefon, un es em es, o vorba duioasa sau, ca sa fiu in ton cu vremurile astea, una bengoasa… Asa ca, pe scurt, pentru ca nu are rost sa dau o gramada de detalii, din motive precum organizare haotica si defectuoasa, schimbari majore de ultim moment si comunicare sublima dar care a lipsit cu desavarsire (cel putin asa consider eu), precum si un grup cu care (am inteles ulterior) nu ma identific, am hotarat sa raman patriot pe campul muncii, iar “Elena” mai poate sa astepte… Pana la urma la miserupism e bine sa raspunzi cu aceeasi moneda si, in plus, nu mai am anii si de fapt nu mi-a placut niciodata sa las lucrurile legate de o deplasare la voia intamplarii precum roacherul jegos care merge in Vama cu nasu’, bea ce lasa altii pe masa si mananca din banii de cheta dar, in mintea lui, se distreaza. Un tip ceva mai destept decat mine, Einstein, a zis ca nebunia inseamna sa faci acelasi lucru mereu si sa te astepti de fiecare data la rezultate diferite. Sa cred ca, dupa atatea schimbari, nu ma mai pot astepta si la alte surprize, ar insemna sa fiu nebun. Pastrand proportiile, e ca si cand l-as crede pe Guie (un fel de acronim-anagrama al lui “muie gigi”) cand zice ca “de azi nu se mai baga la echipa”, desi o spune a mia oara si niciodata nu s-a tinut de cuvant. Sau sa ma duc in cabina de vot, dupa 20 de ani de deceptii, cu ideea cretina si profund paguboasa “hai ca de data asta poate iese mai bine”… sau… si exemplele pot continua. Insa cel mai “tare” lucru si totodata unul care frizeaza bunul simt si logica mi se pare pretentia (desi e poate mult spus) unui organizator de eveniment ca beneficiarul sa se informeze periodic asupra posibilelor schimbari, and not the other way around. Exagerand putin, e ca si cand ai merge la o agentie de turism, ai comanda un bilet din timp si i-ai ruga sa te anunte in legatura cu posibilele modificari, iar apoi cand sa pleci ti s-ar spune ca datele s-au schimbat si ca, mai mult si totodata culmea tupeului, trebuia sa ii suni ca sa afli detalii despre evolutia lucrurilor. Exagerand mai mult, e ca si cand as suna-o pe bunica-mea din ora in ora sau din zi in zi sa vad daca mai traieste… Fac astfel? Nu, normal, ca doar nu sunt un paranoic tampit, ci ma astept ca, in caz de vreo problema sau necaz, sa fiu anuntat/sunat de familie.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa… Kali nychta and safe travels everybody…

Cei care zic o tampenie si sunt foarte siguri de ea, siguri pe ei si o tot tin pe a lor… Aparent are si un nume chestia asta… sau ceva pe acolo…

“The Dunning–Kruger effect is a cognitive bias in which people reach erroneous conclusions and make unfortunate choices but their incompetence robs them of the metacognitive ability to realize it.”

Mda…

“In the modern world the stupid are cocksure while the intelligent are full of doubt.” – Bertrand Russell,

si, desigur…

“The people with the most ridiculous ideas are always the people who are most certain of them.” – Bill Maher.

Un om se duce la piata ca sa isi ia niste legume (and shit). Ajuns acolo, se apropie de o taraba…
- Buna ziua, as dori si eu cartofi.
- De cat?
- Poftim?
- De cat?
- Da, decat cartofi!

O sa sar peste stire in sine deoarece NU face… decat… sa confirme ca in tara asta nimeni nu mai face nimic…
O sa ma leg doar de o chichita…

Am cazut eu in cap sau am dormit prea mult si au schimbat iar “nenii” din academie limba romana pe ici pe colo, iar acum se foloseste “decat” si in alte situatii… er… decat se folosea pana acum? DEX zice ca nu. Fie e comparativ de inegalitate sau are sens restrictiv, in constructii negative, fie introduce propozitii circumstantiale de diferite tipuri. In cazul asta (mi se pare mie ca) e vorba de un sens restrictiv sau de o circumstanta de exceptie, si aceasta formulata printr-o constructie negativa. Din cate imi amintesc eu, in limba romana este permisa… de fapt este chiar obligatorie folosirea negatiei duble, spre deosebire de alte limbi in care… it isn’t. De exemplu… forme corecte sunt: “Eu nu vreau nimic“, respectiv “I don’t want anything”. Oricum, mini-nebunia lui “decat” a inceput atunci cand Realitatea TV a lansat campania (sau ce dracu a fost) – “vrem decat respect”, sau cel putin atunci a cam luat amploare. Nu ca as da vina pe ei pentru ca oamenii ie prosti… da’ multi…

Mie, personal, imi si suna ca dracu’… Muriti ma…

Or at least of the month. Funny… funny-sad… sad but true…

Un cosulet de pe fata pubertina a Pamantului s-a scuturat de niste lava si cenusa, iar acum cam tot ce inseamna trafic aerian in Europa este paralizat… Dar sa nu uitati sa stingeti luminile de ziua pamantului! Salvati planeta!

M-am trezit undeva pe la 9 si un pic, dupa putine ore de somn, cu gandul si speranta, printre altele, ca o sa am niste satisfactii din postura de privitor fidel de sport in aceasta zi de duminica plina de evenimente sportive. Dar nu prea a fost sa fie asa… Dimineata mi-am inceput-o cu o umilinta la Formula 1. Desi cursa a fost destul de spectaculoasa, am trait sa il vad pe Schumacher intr-o postura… trista, care sa confirme forma proasta pe care o are de cand a revenit si faptul ca, in general, e mult sub asteptari. Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc… despre cursa o sa imi dau cu parerea in zilele urmatoare.

Un asa zis derby s-a jucat si in seara asta. Se pare ca pe stadionul (din) Giulesti au loc, o data la cativa ani, meciuri antologice. Iar meciurile antologice se termina cu 5 – 1. Cu ceva timp in urma, victima se numea nationala Germaniei, in prezent una din cele mai bune din lume, iar eroul meciului de atunci a ajuns acum sa fie mai mult accidentat si sa faca tusa cand e apt, pentru ca nu se intelege cu antrenorul din loja. Antrenorul de pe banca, un alt Mihaitza (nu pot sa ii zic Mihai pentru ca in seara asta a fost extrem de mic), isi arata meci de meci incompetenta. Dar nici macar nu e a lui in totalitate… dispune de jucatori de mana a 7-a, labili psihic, care nu fac fata la efort sustinut sau la presiune nici macar un pic, dar au de multe ori aere de vedeta, iar echipa e, nu de putine ori, facuta si dirijata de un gibon oligofren care nici bani nu mai are, desi i se zice finantator sau patron. Ca urmare, echipa este si joaca dupa chipul si asemanarea lui – de cacat. Iar in seara asta s-a spart si bulanul avut in ultimile etape… de fapt echipa asta nu e doar tragica, cum am zis in titlu, e de-a dreptul labagica… Si meciul? Meciul a fost scurt, un fel de antrenament. Lasand la o parte declaratiile in limba de lemn din zilele anterioare si, totodata, lasand la o parte un gol din penalty, mai mult sau mai putin corect, si o intrare foarte urata a lui Rupanaru, a existat o singura echipa pe teren. Ea a rezolvat scurt meciul cu 4 goluri in 30 de minute si si-a permis sa o frece la semicald si sa mai dea (doar) un gol si in repriza a 2-a. Restul e tacere si palmares… adica istorie si statistica. Pana la urma nu ai cum sa uiti un astfel de meci, prin prisma scorului ei doar, pentru ca meciul nu va ramane cu nimic altceva in memoria colectiva, intrucat nu a reusit nici Real-ul sa ii dea 5 goluri, iar Steaua nu a mai luat 5 in campionat de vreo 10 ani cred…

In finalul zilei am totusi niste mici satisfactii – Oltchim s-a calificat in finala Ligii Campionilor la handbal feminin iar Lucian Bute si-a pastrat centura de campion la box. Insa noi nu ne prea mandrim cu asta… si cu siguranta nu le/il meritam, intrucat noi si minunatii nostri reprezentati alesi nu am facut de fapt nimic pentru ei. Handbalistele nu pot juca finala in orasul lor pentru ca nu au sala omologata… iar Bute, desi noi nu suntem in stare nici sa il transmitem la televizor, poarta steagul Romaniei pe spate dupa fiecare victorie, in timp ce pe el il lauda, aplauda, iubesc si rasplatesc o gramada de canadieni. Noi iubim fotbalul… il iubim si il meritam, asa cum e el, acesta din Romania, atat la nivel de cluburi cat si la nivel de echipa nationala. Ne meritam soarta…

Peste noi s-a asternul norul nociv, iar Steaua si intreg fotbalul romanesc sunt de mult deja, nu doar de cateva zile, ingropate sub cenusa…

PS: vinde, pleaca, windmills…

…poate un titlu mai bun ar fi fost “Cum sa NU fi vegetarian” but… anyway…

Am iesit pe seara sa iau o gura de aer si, daca tot eram la plimbare (or so), am zis sa imi iau si… oarecum portia lunara de saorma. Nu le tin socoteala dar mananc rar si, ca bonus, cel mai apropiat loc unde se face/vinde saorma e la 1.5+ km de casa, asa ca am si “muncit” pentru ea. Pana sa ajung la saorma, aerul a fost nasol. Poate am eu gargauni la cap sau sunt prea sensibil dar, de cand s-a incalzit vremea si s-a mai dus din umezeala, a “rasarit” din nou, mandru si falnic, praful in cantitati industriale… si este praf in Bucuresti… cat pentru 10 vieti. Asta avem, cu asta defilam. Ajuns acolo, aveam 4 persoane in fata mea… care erau de fapt doua. Nu, nu Luca si Matei. Desi Gigel “saormerul” se misca bine, avea destula treaba si a durat ceva pana sa fiu servit. In fata mea era o tanti care, tot timpul cat am fost… vecini de trotuar, a vorbit la telefon… nu ca asta ar fi vreo problema. In fata ei, clientul curent era o (alta) tanti, pe la 30 si ceva de ani cred (pana in 40 oricum), cu doi copii langa ea, un baiat si o fata de vreo 10 ani (fiecare, desigur). Probabil erau la ora de… educatie culinara, intrucat totul se intampla pe la 9 seara aproape, si toti trei erau (un pic) puffy, poate ceva mai putin baiatul. De ce? Pai e simplu… Dupa ce a comandat pentru ea, pentru masculul de acasa (presupun) si apoi pentru fata, probabil asta aratand si ordinea importantei in acceptiunea individei, a urmat si comanda pentru baiat: “Mai vreau una, dar stiti cum? Sa fie doar cu cartofi, ceapa si castraveti (murati)”. Gigel, mirat, spune: “Adicaaa… fara carne?”, iar mama confirma si adauga: “Da, fara carne si fara sosuri si maioneza. E pentru baiatul meu, e vegetarian…”. Wow… “I almost dropped the bible…”. Gigel s-a conformat, ca doar “clientul nostru e stapanul nostru”… sau poate a reusit sa se abtina din a pufni in ras… insa cel mai probabil nu i s-a parut nimic… neobisnuit.

Deliciul oricarui vegetarian – cartofii prajiti cu paine…

How about this for a delight: instead of buying crappy food to overweight 10-year-olds, how about spending more time (or at least some time) in the kitchen for a change, you stupid bitch. You can get healthier and cheaper results and, in the variety of things, even better and tastier food.

This being a movie review, spoilers will follow…

Lemme start with the good things about it… coz there aren’t that many… iar dintre chestiile care m-au enervat, am si uitat deja cateva, probabil mecanism de autoaparare, desi l-am vazut de… maxim 10 zile, de doua ori chiar, dupa ce am aflat ca exista si o varianta director’s cut, cu aproape 10 minute mai lunga. Filmul asta ar fi avut destule motive si… ingrediente sa fie un film bun… sau macar peste medie. Are o poveste interesanta, are o distributie bunicica, to say the least – Gerard Butler, parca venit de nicaieri in ultimii 5 ani sa ia niste lauri (de) la Hollywood, mai spartan decat Borcea si Turcu la un loc; Jamie Foxx(xxxxxx), u know, that black guy who did Ray Charles but isn’t quite at Denzel’s level, or Samuel L Jackson’s or Morgan Freeman’s or not even Will Smith’s for that matter; Bruce McGill – I loved him in “The Insider”, and Leslie Bibb – she pretty much is… hot and gorgeous. Toti fac roluri decente, chiar bune… si, pe langa astea, i s-a si facut destula reclama inainte sa apara, la inceputul filmelor la cinema, prin toamna, as if I should have been expecting for the second coming or something…

Si aici am cam ramas in pana de idei in ceea ce priveste partea buna a filmului… All in all, desi povestea e oarecum interesanta si are idei bune, scenariul per total, sau mai bine zis in amanunt, e cel care strica filmul. Nenea Leonidas asta din 300 e un fel de agent CIA. Da ce agent zic eu… e un fel de guru in chestii si trestii si are inventii patentate care mai de care, astfel incat e tatal lor, ce mai. Locuieste cu sotia si fetita lor si cum stateau ei si se jucau intr-o seara, suna la usa niste raufacatori (hai sa le zic asa…). El deschide usa uitandu-se, desigur, in cu totul alta parte decat afara (it makes sense, no?) si primeste o bata in mufarina. Apoi cei doi baieti rai intra peste ei in casa, il injunghie pe el NEmortal, le omoara pe sotie si pe fetita si fura cativa… wha-cha-ma-call-em, suporti de lumanari, pentru ca are sens, clar de tot, sa intri nemascat peste cineva, sa ii omori familia si sa iei doi cacati din casa lor. Si baietii ajung la proces… unul face o inetelegere cu tovarasu’ procuror Geimi Focs, pledeaza vionvat si il da in gat pe celalalt, ala primind pedeapsa capitala iar primul scapand cu trei ani de puscarie (for double murder… cool ain’t it?). Nenea Gerard Butler se supara, isi ia jucariile si pleaca, si pregateste o razbunare timp de 10 ani (meticulos omul…), nu atat in mod direct pe persoanele implicate, cat pe intregul sistem de justitie. One man army – fac za sistam… Si incepe marea rafuiala. In primul rand, in afara de copii, dupa 10 ani toata lumea arata aproape la fel, nimeni nu imbatraneste… Anyway, pe primul talhar, ala care era oricum condamnat la moarte (sentinta executata la 10 ani dupa decizie… mishteaux!) il trateaza cu niste substante schimbate fata de ce se baga la injectia letala de obicei, asa ca gigel moare in chinuri groaznice. Pe al doilea, cel care a bagat cutitul in toata familia lui, il trateaza mai special, sadic si cu pasiune, si il face de pana si Jack the Ripper ar fi fost invidios, initial capturandu-l cu un pistol-capcana care il inteapa pe gigel 2, talharul, cu tetrodotoxina extrasa dintr-un puffer-fish/blowfish, care se joaca cu nervii (la propriu) si paralizeaza muschii si functiile motorii, insa nu si pe cele senzitive. Ce uita filmul sa zica (sau poate au gasit o metoda sa evite asta… cine stie) e ca si diafragma e un muschi, si daca te otravesti cu tetrodotoxina (in cantitati suficient de mari) mori asfixiat/sufocat. Dar… in fine… I’m too picky maybe… Apoi nenea procuroru’ gaseste talharul ciopartit pe o proprietate de a spartanului si il aresteaza cu un alai de masini de politie, swat si eliciopter nene (parca). Insa spartanu’ avea planurile de mult facute. Ramane in puscarie pentru ca isi baga ceva in judecatoarea de caz si distinsa doamna ii refuza cautiunea iar apoi isi omoara colegul de celula si ajunge la carcera. In acesti 10 ani nenea Butler si-a luat si multe proprietati, parte din planul de razbunare, una din ele aproape de inchisoare, si in tot timpul asta a sapat el frumos tunel intre inchisoare si prorpietatea lui (un fel de garaj), probabil gandindu-se ca aia e singura inchisoare din Pennsylvania si poate chair din state… deh. Si, din cand in cand, nenea Butler mai iesea din celula si isi mai ducea o etapa din plan la indeplinire, pentru ca (nu-i asa?) era acoperit de faptul ca el era (teoretic) in inchisoare. Ma gandesc eu acum… nu era mai simplu sa il omoare pe criminalul sotiei si al fetitei lui si sa ii dea foc apoi… sau sa il ascunda in loc public, nu pe proprietatea lui, si apoi sa se razbune pe ei, unul cate unul, din libertate si din umbra? Ca doar avea si resursele si abilitatea asta… Ba da, dar deja vorbeam de alt film. Lucrurile iau amploare si se sesizeaza si supara pana si primarul din Philadelphia, care ii cere lui Foxx sa faca ceva, pe sistemul: “bai, ia prinde-l pe asta, ce naiba!”. Care primar e o femeie. And black. So the mayor is a black lady and the A.D.A. (and later D.A.) is also black… nush daca asa e si in realitate si nici nu ma intereseaza, insa parca au vrut sa dreaga busuiocul scenariului tampitel cu niste political correctness… bullshiiit… Anyway, intr-o zi insa, dupa ce nenea spartanul a killarit si la judecatoare, la D.A. (procurorul șăf) si chiar si la bunaciunea blonda, nenea deputy procuror Jaime Vulpoi (batran deja) ii gaseste smecheria cu tunelul. Nenea spartanul se intorcea de la o plantare de bomboi cu napalm, sa se bucure si veteranii din vietnam, insa in celula il astepta procurorul Jaime. Si ce faci cand esti deja un criminal la randul tau si vine procurorul sef la tine in celula ca sa stea de vorba cu tine si sa… “te aduca pe calea cea dreapta” si iti gaseste ascunzatoarea si modul in care ai operat si nici nu are arma (din cate imi amintesc)? Stai cu el la discutii, nu incerci sa ii rupi capul si sa fugi de acolo… siiiiigur ca da… adica nu. Tu ai principii nene, aia de la intrunirea unde ai pus bomba cea mare tre sa plateasca, ca doar sunt crema societatii and shit… asa ca nenea spartanul activeaza bomba… insa bomba o adusese nenea procurorul la el sub pat. Iete-te a dracu’, cum s-a bagat ea micuta acolo si nu a zis nimic… Dar stati ca e bomba cu efect intarziat… face poc dupa 30 de secunde de la activare, secunde in care nenea procurorul are timp sa fuga, il inchide in celula, iar ajutorul lui, un nene politist, inchide si drumul catre tunel. Asa ca in micuta celula mai ramane doar spartanul si cu napalmul… aproape ca rimeaza…

Si am incalecat pe o sa si am incheiat poveste asa… cu nenea spartanul facut friptura de propria-i bomba si cu ceilalti traind fericiti pana la adanci batraneti. Inca o data sistemul a invins omul si filmul parca vrea sa ne spuna ca daca incerci sa iti faci singur dreptate, justitia nu va fi de partea ta. Ea e de partea infractorilor, cum se intampla de fapt si in realitate de multe ori… ceea ce face filmul asta sa se incheie dam’pulea si cu un gust amar… sa te chinui tu atata timp sa schimbi ceva, chiar daca pe parcurs vrei sa ii omori pe cei care in trecut au fost de acord cu un sistem bolnav, si la final sa o iei in freza de la sistem, e aiurea pentru un film, to say the least. Pentru asemenea chestii exista viata, nu e nevoie de un film care iti hraneste pana aproape de final niste iluzii… Dar stati, ca nu s-a terminat chiar atat de rau! Inainte sa activeze bomba de sub cur, spartanul ii propune un targ lu’ to’arasu’ procuror. Yet another one, intrucat pe parcurs i-a mai propus cateva. Insa nenea Foxx nu mai accepta. “I don’t make deals with criminals anymore”, referire si la cazul talharilor din urma cu 10 ani. Si astfel parca simte si Butler ca a castigat un pic din razboi, si odata cu el, a castigat si spectatorul… Lucru frumos si admirabil… nu, pe bune, e chiar dragut sa bazezi poate intregul film pe chestia asta… pentru ca stim ca procurorii sunt niste baieti buni si draguti care vor sa faca dreptate si sa isi faca treaba cat mai bine. Si daca nenea Jaime a zis ca asa face, atunci sigur trebuie sa il credem… yeah, right, de parca el nu tot din sistem a facut parte pana atunci si va face si in viitor, sistem care te schimba el pe tine, nu faci tu primavara cu o floare. Probabil la fel de incredere si de competenti si aparatori ai intereselor statului sunt si procurorii care mai aveau putin si o aparau pe Lenuta Udrea mai ceva ca ca proprii ei avocati…