Acum vreo 2 zile ma trezesc de dimineata, ca un om constiincios (uneori), si pornesc sa dau o fuga la scoala (vietii) pentru a rezolva niste trebusoare. Ca sa ajung la 8 ar fi trebuit sa ma scol la 6 juma’ sau pe acolo which is killer in this weather and shit. Scopul era sa ajung pana in 10, sa mai prind niste oameni, asa ca plec eu la un rezonabil 8 si un sfert (pe sistemul – la cat o fi, doar sa nu fie prea tarziu), in speranta ca pe la un 9 voi ajunge. Doar aveam abonament RATB si, cu un singur schimb, imi ramanea de mers pe jos destul de putin. “Schimbul unu” era un autobuz. Il iau aproape gol… insa primii doi km ii facem in ritm de… ‘rickshaw’. Daca drumurile ar fi (mai) curatate de zapada?… Daca oamenii nu s-ar inghesui pe trepte ca sardinele, ca sa se poata inchide usile? Cum era aia cu femeile si autobuzul? Mereu mai vine una/unul… Daca ar fi traficul mai lejer?… asta deja e o utopie la ore de varf. In fine, ajung la Erorile Revolutiei, locul de schimb de vehicule. Dupa traversarea strazi prin nametii de juma’ de metru de pe margine, ajung si in statia de unde trebuia sa iau tramvaiul. “Ia tramvaiul, ajunge repede ca are linia lui”, mi s-a spus. OK, so that’s the thing to do. Vine si tramvaiul… dupa vreo 15 minute… ca doar pe la statia aia circula vreo 5 linii diferite de tramvai. Dar daca ar veni mai des si astea? Mai ales la orele alea la care lumea chiar are nevoie sa ajunga din A in B… Daca aveam si eu mai mult noroc si nu venea al cincilea de cand eram eu pe refugiu, ci primul?… Dar daca refugiul asta ar fi ei el o chestie normala, nu un kkt de 50 de cm care se umple imediat de oameni si pe care ti-e frica sa nu aluneci fie spre linia de tamvai, fie spre sosea?… Eh… deja am prea multe pretentii… Ma sui si in super 25-ul care avea sa ma duca la destinatie. Si mergem noi asa binisor o statie, doua. Apoi se opreste… la 100 de metri de o statie, dupa ce abia plecase din ea. Si sta 5 minute… si sta 10 minute. Si noi stam ca prostii… nici nu ni se spune nimic, nici nu facem ca McIntyre, sa ne dam jos din vehicul sa vedem ce se intampla. Pana la urma avansez in tramvai si… vad un alt tramvai in fata noastra, pe linie… imi zic sa cobor sa vad ce a produs coloana de tramvaie… Coloana era doar un tramvai care se defectase, iar noi eram in al doilea. R U fucking kidding me? On a Monday morning? Daca ar fi si tramvaiele astea mai… noi… sau mai bune?… Whatever… o iau la picior mai departe, ca alte linii pe acolo nu prea sunt (decat tot tramvaie). Si merg de la Viilor la Mall-ul Libertatii pe jos, pe un trotuar plin de zapada. Doar nu ii zice “Trafic greu” degeaba… pardon, “Progresului” mai nou… riiight. Si ma opresc intr-o statie in care ajungeau si alte linii. Insa primul care trece este tramvaiul defect… impins de cel in care am mers eu 1-2 statii. Nu opresc, normal, se duc direct in depou… probabil. La un moment dat vine si un (alt) 25, just what I needed. YES, my fix is here! Deja eram un car de nervi si un cacat inghetat, all-in-one. Dansam o droaie de oameni pe trotuar, in statie, intrucat se adunase o coloana mare de tot si tramvaiele soseau ca un tren marfar de 2 km, asa ca cel de care aveai tu nevoie nu ajungea primul ci poate oprea la mama dracului in intersectie, la 100 de metri mai in spate. Si, intr-un tarziu, ajung in ultima statie (pentru mine). Cobor… alte refugii inguste, alte trotuare flancate de ziduri de zapada… Traversez si o iau pe langa mall-ul al’ nou. E bine ca avem multe mall-uri… Mai merg cateva sute de metri si ajung la destinatia finala (5… sau 6?). Ma uit la ceas si vad 10:05… sa imi phoot palme… si totusi imi rezolv problema pentru care venisem, o chestiune de nici un minut… Si daca ma gandesc bine, puteam sa nici nu vin… si sa abordez situatia dupa anul nou, pentru ca nu era ceva atat de urgent, se pare… Si plec inapoi spre casa. De data asta fara defectiuni ale mijloacelor de transport in comun, insa tot cu multa aglomeratie, cu aceeasi zapada murdara si multa, cu aceeasi oameni… pentru ca astia sunt(em)… Ce mult imi place democratia si capitalismul!… Nu astea din Romanica, pentru ca noi nu avem asa ceva. Da, stiu, e mult mai bine acum, blogger-ii mari si-au luat masini, mobila, electrocasnice si calculatoare multe in ultimii ani, deci e clar ca traim bine!… Si nu, nu plang dupa vremurile “alea”… ar fi culmea… Doar ca… e pacat… All these “what if’s”…

La 20 de ani trecuti degeaba, ce mai conteaza 2 ore pierdute intr-o dimineata oarecare?…

Saptamana asta am ales o melodie… “mai” speciala.

Mai intai insa, trebuie (sau mai bine zis simt nevoia) sa fac o precizare: I don’t get all choked up about the Moldavian “revolution”. And here are some of my (serious) reasons:

- nu sunt nationalist sau patriot; sincer, daca era revolta asta in Vanuatu, imi pasa la fel de mult (adica aproape deloc).
- Romania ’89 – Moldova ’09 nu tine; la noi nu a fost revolutie acum 20 de ani; pentru ce o lovitura de stat si in Moldova? ca sa traiasca si ei dezamagirea capitalismului balcano-comunist, atat de original in Romania, asa cum am facut-o si o facem noi? ca sa pice comunistii din esalonul intai pentru a face loc celor secundari? ca sa nu ii mai fure Voronin & Co. ci sa ii fure, cu acte in regula, o adunatura de smecheri? sigur, sunt si multe aspecte bune ale capitalismului, fie el si mioritic, de exemplu acum avem libertatea sa ni se asculte telefoanele mobile, atunci se ascultau numai cele fixe… nu, nu sunt vreun nostalgic al acelor vremuri, e mult mai bine acum decat atunci, insa stiu ca putea fi mult mai bine decat e acum, si poate o sa fie candva si Romania la nivelul Cehiei sau Ungariei macar… pana atunci viata merge inainte, trece pe langa noi si mai imbatranim ceva; lasa, mai bine nu… poate nu mai ies comunistii peste 4 ani si vor intra si ei in capitalism, sa vada cum e.
– Basarabia NU e pamant romanesc; nu mai e de prin ’40… a fost in perioada interbelica, da, cand Romania era un regat destul de important, turcii nu ne mai futeau pe toate partile si nici rusii nu venisera sa “colonizeze” (inca); in rest, am fost mereu un floc inaintea pulii si nimic mai mult; de-o fi una, de-o fi alta, ce mi-e Yalta, ce mi-e Malta.
- 3 tineri (pacat de ei) morti in Chisinau nu inseamna revolutie; la noi in ’89 au murit peste 1000 de oameni, mai ales in Timisoara si Bucuresti, dar si prin restul tarii.
- revolutia se face in strada, cu arma in mana, nu pe “tuitar”; I mean, wtf is that? bine ca nu se joaca Hangman cu Voronin si astfel se fac ca il executa.
- last but not least, ar mai fi si alte motive, dar asta e poate cel mai important, “revolutia” din ’89 a venit intr-un moment propice – Cortina de Fier era in cadere, Razboiul Rece era pe terminate, Rusia (URSS) pierduse acest razboi (mai mult tacit) si tarile de sub mana ei au devenit… well, libere; nu a fost doar la noi, ci si in tarile din jur; acum? nici o putere din vest nu a sustinut miscarile din Moldova, li se rupe de ele si de ea (de tara); le e bine si cald cu gazul ieftin rusesc, iar americanii au probleme destule de ordin economic pe cap, nu le mai trebuie si altele; in plus, e prea aproape de tatucul (de la) Kremlin, care oricum nu ar fi de acord cu asa ceva, si, nu are nici macar ceva petrol, precum Irak-ul.

That being said, le inteleg motivele, durerile si problemele… atat cat pot. Dar nu ma omor cu firea intru acest subiect. Moldova a pierdut sansa democratiei (asa chioara si schioapa cum e ea la noi) acum 20 de ani. Dar mai sunt sigur de ceva. Si de data asta e de bine. Sau e de rau… de fapt e de bine despre un lucru de rau… sau… nevermind. Moldova a pierdut niste oameni mari, de calitate. Unu a scris poezii, printre care si aceasta, iar altii le-au cantat. Ironic sau nu, toti trei au sfarsit tragic, in acelasi mod… Dar au lasat in urma o mostenire frumoasa… Although this song/poem has a religious theme, I must admit I like it very much. Enjoy!

PS: mie personal imi place mult si interpretarea Didei Dragan. Pe final mai ales are un timbru si o tonalitate… that send shivers down my spine, si parca vocea ei are ceva din vocea Patriciei Kaas + Jennifer Rush + Bonnie Tyler ( = love).