Just like in roulette, the wheels will be turning…

La cursa de MotoGP de duminica, de pe circuitul Laguna Seca de langa Monterey (California), organizatorii au pus imnul Italiei dupa decernarea trofeelor, desi castigatorul cursei, Lorenzo, este “cat se poate de” spaniol. S-au prins repede insa si au schimbat “placa” dupa doar cateva secunde. Ca o coincidenta (sau nu), italianul Valentino Rossi s-a clasat al 3-lea… Probabil ca pentru ei Spania si Italia sunt tot una… americanii… ce sa le ceri…

“Valentino Rossi has suffered a displaced and exposed fracture of his right tibia after crashing in practice for the Italian Grand Prix in Mugello this morning. The reigning world champion crashed his Fiat Yamaha M1 at turn 13, the fast chicane at the top of the hill, and was taken immediately to the circuit Medical Centre for x-rays. Further information will be made public as soon as a more detailed examination has been completed.”

“It’s a more serious fracture than we expected. It’s a compound fracture which involves both the tibia and the fibula. I hope there are no complications. It will be at least two or three months for him to recover. It’s not the usual break of the bone, it’s very serious.”

Poor Vale… this is very sad news … I hope he gets well soon. Now I can’t see anyone able to challenge Lorenzo for the championship… More stuff here and here.

Printre atatea curse de F1 in acest an, a inceput si campionatul mondial de motociclism (viteza, that is). Marea noutate in 2010 o reprezinta clasa Moto2, venita din defuncta clasa de sfert de litru (250cc). Juniorii de la 125cc au ramas cu ale lor, insa clasa medie avea din ce in ce mai multe probleme din punct de vedere financiar, echipele facand fata cu greu competitiei. Astfel federatia a intervenit si le-a pus la dispozitie niste motoare Honda de 600cc (in 4 timpi), niste ECU-uri standardizate, cu ceva posibilitati de reglare la alimentare si aprindere intr-o marja destul de redusa si pneuri Dunlop, si acestea in doar vreo 2-3 specificatii (soft, medium, hard). Toate acestea (motor + electronica si pneuri) la fel pentru toti, lucru care poate parea un pic cam fortat, intrucat in acest campionat alergau pana acum doar motociclete prototip, fara nici o legatura cu vreun model de strada si, astfel, toate erau diferite intre ele, si insasi ideea unui astfel de campionat era tehnologia de varf si unicitatea masinariilor. Anyway… pe langa acestea, echipele au libertatea sa isi produca sau aleaga dupa cum vor, in limita regulamentului, restul componentelor. Si in acest caz, sasiurile sunt facute de cativa constructori consacrati in acest domeniul, dar necunoscuti publicului larg, precum Suter, FTR, Moriwaki, Motobi si altii. Tot la libera alegere a echipelor raman si suspensiile, carenajul si alte cele care mai compun o motocicleta. Si a iesit ceva interesant si, mai ales, (relativ) ieftin, sau macar accesibil, pentru ca asta era scopul principal. Iar rezultatele s-au vazut: la startul primei curse din Moto2 au fost 41 de rideri, cam cat aduna si cursa de 125cc, which is impressive and quite entertaining to watch.

La clasa MotoGP lucrurile stau “putin” altfel. Aici, din cauza costurilor mari, au mai ramas doar 17 rideri si doar 4 constructori si 4 motoare (Ducati, Yamaha, Honda si Suzuki), ceilalti 9 piloti (17 – 4×2) facand parte din echipe care folosesc versiuni “de client” ale motocicletelor de uzina. This really is the equivalent of Formula 1 on two wheels. Costurile unei echipe de top se ridica la cateva zeci de milioane (de coco) pe an, iar o motocicleta valoreaza (costa e impropriu spus, deoarece nu se vand) undeva pe la 2 milioane de euro, poate si mai mult. Cu asa cifre si sume, nu e de mirare ca nu sunt mai multe nume angrenate in campionat la aceasta clasa. Insa banii astia multi aduc si niste rezultate pe masura. Daca un motor de la Moto2 produce cam 130 CP din 600cc, unul de MotoGP sare de 200 de CP din 800cc, in conditiile in care aceasta din urma catareste doar 140 si ceva de kg. Unde o motocicleta de Moto2 atingea in jur de 270 km/h la sfarsitul liniei drepte, cele de MotoGP treceau de 320 km/h, iar pe un tur complet diferenta intre ele era de aproape 7 secunde. Si acestea sunt doar lucrurile “la vedere”, insa la indeplinirea lor contribuie un numar mare de factori.

And how about them races? Well… cursa clasei “regina” a avut si ea deliciul ei, ca si celelalte de altfel. Casey Stoner avea sansa sa castige a 4-a oara consecutiv cursa din Qatar si pleca din pole position. Langa el pe grila erau cei doi rideri Yamaha, in ordinea fireasca – Rossi pe 2 si Lorenzo pe 3. La start insa Stoner a plecat slab, ceea ce i se intampla rar, iar Rossi a plecat bine, ceea ce i se intampla de asemenea rar. Insa primul in virajul nr. 1 a fost nimeni altul decat Dani Pedrosa, riderul cu avantaj de la mama natura (cand vine vorba de curse) – 1.58 m si undeva un pic sub 50 de kg, insa acesta a cazut treptat in timpul cursei (nu de pe motocicleta) si a terminat in final pe 7. Pe 6 a incheiat francezul Randy de Puniet, acesta depasindu-l pe Pedrosa prin ultimile tururi. Pe 5 a terminat semidebutantul Ben Spies care si-a inceput astfel in forta primul sau sezon complet de MotoGP, fiind totodata “the best of the rest”, adica primul pilot dintre cei de la echipele de client. Pe 4 a terminat un alt american, Nicky Hayden, care s-a acomodat mai bine, se pare, cu echipa si mai ales motocicleta sa Ducati si care si-a adus aminte probabil ca odata, candva, prin 2006 a fost chiar campion mondial. Pe 3 a incheiat colegul lui Pedrosa, Andrea Dovizioso care a facut o cursa foarte buna si i-a suflat lui Hayden locul 3 pe ultimii metri. Pe 2 a terminat Jorge Lorenzo care a facut de asemenea o cursa buna, dupa ce in primul tur cazuse pana pe locul 7 sau 8 (IIRC) si care a facut o depasire aproape nebuna pentru locul 2 asupra lui Dovizioso. Primul si totodata cel dintai a fost nimeni altul decat Valentino Rossi, acesta reusind sa stea la conducerea cursei pe mai toata durata acesteia, fara sa aiba probleme reale din partea celorlalti. Il Dottore, prin castigarea cursei de debut (lucru pe care nu l-a mai reusit din 2005), a ajuns astfel la victoria cu nr. 104 din 228 de starturi, which is fuken impressive, si se indreapta incet incet spre al 10 titlu de campion mondial. Si Casey Stoner? Well… Stoner, dupa ce si-a revenit dupa startul mai putin reusit si a ajuns din nou in fruntea cursei inca de prin turul 3, a incheiat cursa in turul cu nr. 6 in pietrisul de pe marginea pistei. If only this would’ve happened for the first time… Un plus mare si pentru veteranul Loris Capirossi care, la cei 37 de ani recent impliniti, a luat startul cu numarul 300 si a inceput al 21-lea sezon competitional din cariera.

And that about covers it. Mai multe detalii despre cursa gasiti aici si aici. Avem un sezon lung, mai lung un pic decat de obicei, cu 18 curse (17 ramase) si o perioada foarte aglomerata in lunile iunie si octombrie-noiembrie (5 curse in 5 saptamani) si avem si cateva schimbari interesante – 4 curse in Spania, au ramas tot cate 2 curse in Statele Unite si in Italia (ma rog, una este in/langa San Marino) iar MP al Marii Britanii revine la Silverstone. Brace yourselves and see you next time.

si “meseriasilor” de la Gazeta Sporturilor Fotbalului ca un nene pe doua roti tocmai a castigat titlul mondial pentru a 9-a oara. Ca la ei pe site nu vad nimic (dovada intreaga (big picture!)). Da, stiu, e interesant rau de tot fotbalul romanesc, dar… totusi… merge si un pic de motorsport din cand in cand, macar asa, o data pe an. Sau e mai interesant si intra la categoria “Sport” naveta lui Andone – pleaca Andore, vine Andone, noi ramanem tot ca prostii – respectiv faptul ca Turcu si-a inchis restaurantul? Probabil a facut mult sport la inchederea lui, nu stiu. Auzi la el, “Classa di T” , sa ma tavalesc pe jos de ras. Ultimul lucru care imi trece prin minte cand il vad si mai ales aud pe Turcu este “da dom’le, uite un om cu clasa!”. Again, muriti ma!

Congrats to “Il Dottore” for his 9th WMC! Brilliant stuff you Old Hen !

PS: imi place meniul de la restaurantul turcului, e bun de pus pe prima pagina: lichioruri, apa plata si minerala, tigari, digestives, bauturi lungi… yes, veeery classy, select si rar. Nu am mai vazut asa ceva pe nicaieri…

A fost un weekend plin de sport(uri)… dar nu am avut nici un chef ieri sa imi dau cu parerea. De fapt vroiam sa scriu multe, la vremea lor… dar nu am mai facut-o… o fac aici, acum, pe (foarte) scurt.

Vroiam sa scriu despre Armstrong care, dupa 3 ani de pauza, nu doar de Turul Frantei ci de ciclism in general, s-a intors in Le Tour si a terminat al 3-lea. E mult, e putin, depinde cum privesti lucrurile. Intr-adevar, Contador l-a batut rau, i-a dat cateva minute bune (nu mai stiu exact cate), insa eu cred ca a reusit ceva extraordinar. Nu mai conteaza ca a castigat 7 tururi la rand in trecut, ci faptul ca la aproape 38 de ani a obtinul locul 3 din circa 200 de oameni in cea mai dura competitie ciclistica spune multe despre el. In ochii mei a scazut destul de mult cand s-a aflat ca a folosit substante interzise. De fapt… cand le-a folosit el nu erau inca interzise, ceea ce poate parea ok. Sunt convins ca inainte de 2000 multi bagau in ei EPO… unii au facut-o si dupa, altii au murit din cauza ei. E oarecum ca la automobilism – mecanisme si inovatii care se folosesc o perioada si apoi devin interzise. Sau raman permise. Si intre timp le adopta toti. Dar cand e vorba de corpul uman, singurele lucruri care ar trebui sa conteze sunt talentul, inzestrarea naturala, ambitia, munca, profesionalismul. Si alimentatia, desigur, dar in cadrul unor limite totusi. Oricum, eu o sa il admir mereu pentru vointa de care a dat dovada cand s-a sculat din morti si a castigat turul over and over (…) and over again.

Vroiam sa scriu despre Rossi care parca e la a 2-a tinerete la 30 de ani, intr-un sport care se incepe la 15 ani la nivel profesionist in competitii de varf. Despre cum merge anul asta si cum se joaca cu adversarii, despre cum il domina pe colegul sau, totodata si cel mai mare rival in acest an, mai ales dpdv psihic. Si despre Jeremy Burgess, acest zeu al ingineriei, care face mai usoare si chiar posibile victoriile lui “Il Dottore”. Despre cat de complex e sportul asta (si automobilismul in general) pe care multi profani il vad foarte simplist – “ce ba, tre sa ai o doaga lipsa, motoru’ cel mai tare si sa ii dai cat te tine”, capitol (complexitatea) la care vreau doar sa mentionez un detaliu aparent marunt dar care dovedeste cat de… geeky poate fi totul cand abordezi problema ca un profesionist desavarsit: JB, inginerul lui Rossi, le spunea jurnalistilor britanici ca poate sa isi dea seama dintr-o poza cu Valentino din timpul cursei in ce tur se afla acesta, cu o marja mica de eroare. Cum asa? Pai pentru ca il cunoaste foarte bine. Si pentru ca Rossi isi schimba stilul de “calarit”, tinuta pe motocicleta in abordarea virajelor, gradul de inclinare etc. in fiecare tur, in functie de necesitati (depasiri and stuff) si de uzura pneurilor si de rezerva (de pneu) pe care o pastreaza Rossi pana la final, just in case. Now, if that isn’t something mind boggling… zau ca nu stiu ce e. It’s quite fucked up even, at least a bit. The so called normal people would say “get a life!”.

Vroiam sa scriu despre FC Barcelona care a reusit sa ia in ultimul sezon tot ce se putea castiga: Campionatul, Cupa si Cupa Regelui Spaniei, Liga Campionilor si SuperCupa Europei. Despre succesele lui Guardiola care, la nici 40 de ani, si-a bifat in CV niste reusite la care altii doar viseaza. Despre acest jucator de geniu, Messi, care ma face sa ma uit cu placere la un sport pe care la noi incep sa il inteleg din ce in ce mai putin.

Ca sa raman in domeniu, vroiam sa scriu despre eternul derby: Steaua – Dinamo, care a fost un bambilici, o turca, parere pe care mi-as fi mentinut-o si daca batea Steaua, si care ma face sa imi pese din ce in ce mai putin de fotbalul romanesc in general, pana cand o sa ajung totally numb. “Noroc” cu media romaneasCA CAre nu ma lasa sa respir aproape de atatia Becali, Borci, Ianci, Coposi, Porumboi, Arpazi, Bucsari si alte specimene cu scoala cat trenul dar care sunt plini de bani, pentru ca la noi se poate.

Last but not least, despre Formula 1, care e mai plina de neprevazut ca oricand. Despre cum Kimi, acest rege neincoronat al circuitului de la Spa, si-a respectat blazonul si a castigat si ieri, ca si in 2004, 2005 si 2007. Despre cum a plecat de pe locul 6 si dupa 4 viraje era pe 2, despre cum l-a luat pe Fisichella dupa retragerea Safety Car-ului si a ramas pe prima pozitie pana la final, despre cum acesta din urma a adus primele puncte (si nu putine) pentru echipa sa, Despre Vettel care si el a mers bine si a terminat pe 3 plecand de pe 8. Despre BMW care… probabil au baut Red Bull si au scos locurile 4 si 5. Despre Barrichello care inca nu s-a prins cum sa ia un start bun. Despre Hamilton si Button care s-au luat de mana in primul tur dupa ce au iesit din cursa si s-au intors la boxe, probabil discutand despre regina. Sau despre Nicole. Despre toate cele…

Vroiam sa scriu si nu am mai facut-o. Nu mai am rabdare si nici atata timp cat mi-ar trebui. Am facut-o totusi acum. Pe scurt insa, nu cum as fi vrut de fapt. Dar tot e mai bine decat nimic.

Cand stii, daca mai e nevoie de vreo confirmare, ca esti mare, MARE Campion? Atunci cand, lasand la o parte recordurile si statisticile, alti mari campioni vorbesc despre tine si te lauda, si nu e doar PR and shit, ci e vorba pur si simplu de recunoasterea unor merite si de respect. BBC a cules pareri si impresii de la sportivi precum Button, Hamilton, Bolt, Sir Matthew Pinsent, Federer si altii, a ales niste clipuri si poze din viata si cariera lui Rossi si a facut un montaj superb, chiar daca are doar doua minute, totul pe minunatele acorduri din Divenire a lui Einaudi. Enjoy!

S-a zis la un moment dat, printre altele, ca Schumacher era intr-o goana continua dupa recorduri. Maybe. Cert e ca a doborat multe si a ridicat stacheta foarte sus. Daca mai ramanea la Ferrari si in 2007 si 2008, la ce monopost a construit echipa in acei ani, e foarte probabil ca ar fi reusit sa treaca pragul celor 100 de victorii. Dar s-a oprit la 91. Cu una mai putin decat au reusit Prost si Senna impreuna.

Astazi a fost GP la motociclism viteza, in Olanda. Exceptia sezonului, marele premiu de la Assen se desfasoara sambata. Si tot astazi, la fel ca MS in F1, Rossi a mai doborat un record, in urma celei de-a 100-a victorii (la toate clasele/categoriile). Sau, mai bine zis, a ajuns la o cifra foarte rotunda. Daca va reusi sa egaleze/bata si recordul absolut al lui Giacomo Agostini (122 wins), ramane de vazut. Inca 22/23 de victorii… means quite a lot. But who knows what’s gonna be in the future. I’m sure he will try. Until then I’m just glad I lived to see this great man, rider, legend and god on wheels in action…

LE: youtube tributes of “The Doctor” here and here. At the end of the race, Rossi and some friends/guys from his fan club exposed a huge poster with a photo from every win of his so far. Neat one!

Pentru toti meseriasii care se dau pe doua roti (cu motor) prin Bucuresti si prin Romanica in general, si se cred mari si tari, dar, de fapt, nu de putine ori ajung “donatori de organe” pentru ca nu aveau experienta si s-au urcat pe o motocicleta cu motor de 1000cc, iar dupa cateva sute de metri au umplut-o de sange, situatia, si la propriu si la figurat, cu dedicatie, fara numar, watch and learn… si dupa ce stiti si voi 10% din ce stiu acesti adevarati rideri, atunci puteti sa va dati grozavi. Pe un circuit (which we don’t have) sau pe un drum privat, de preferinta.

Rossi a fost pur si simplu magistral. He is utterly brilliant. He’s got some big…BIG balls… si vreo rotita lipsa la cap. Manevrele de la 01:55 si (mai ales) cea de la 05:05 o demonstreaza, iar reactiile de la 05:17 si 07:24 a celor de la boxe ma duc cu gandul la indivizii din reclama la Heineken. Si, pana la urma, experienta a fost decisiva in disputa lui cu Lorenzo, pentru ca talent au atat el cat si Lorenzo cu carul. Rossi a implinit anul acesta 30 de ani. A intrat in randul veteranilor, daca pot spune asa. Lorenzo merge extraordinar la doar 22. So his time will come someday, that’s for sure. Insa, pana atunci, Rossi mai are un cuvant de spus. Unul mare si greu. This joyful man… I think he’s gonna look, sound, act and feel like a child even at 40… or 50. Pana atunci insa se profileaza un sezon foarte disputat. Iar clasamentul dupa 5 etape o demonstreaza – nici ca se putea mai strans de atat. De fapt… nu e o figura de stil, ci chiar nu se putea mai strans intre cei 3. Long live No. 46! All hail Il Dottore!